buză

BÚZĂ, buze, s.f. l. Fiecare dintre cele două părţi cărnoase care mărginesc gura şi acoperă dinţii. ♢ Buză de iepure = anomalie congenitală care constă în faptul că buza este uşor despicată (ca la iepure). ♢ expr. (fam.) A rămâne cu buzele umflate = a rămâne înşelat, dezamăgit în aşteptările sale. A-şi muşca buzele (de necaz sau de părere de rău) = a regreta foarte tare, a se căi. A sufla (sau a bate) în (sau din) buze = a rămâne păgubaş; a fluiera a pagubă. A se şterge (sau a se linge) pe buze = a fi silit să renunţe la ceva. A-i crăpa (sau a-i plesni, a-i scăpăra, a-i arde cuiva) buza (de sau după ceva) = a avea mare nevoie (de ceva). A-şi linge buzele (după ceva) = a pofti, a râvni (ceva). A lăsa (sau a pune) buza (în jos) = (mai ales despre copil) a fi gata să izbucnească în plâns. ♦ Margine a unei răni pricinuite de o tăietură adâncă. 2. Margine a unor obiecte, a unor vase. Buza străchinii. ♢ expr. (Rar) Plin (până în) buză = foarte plin, plin ochi. 3. Culme a unui deal, a unui pisc; margine a unui şanţ, a unei păduri etc. 4. Ascuţiş al unor instrumente de tăiat; tăiş. 5. (În sintagma) Buză de bandaj = partea proeminentă a bandajului montat pe roţile autovehiculelor de cale ferată, care serveşte la menţinerea şi la conducerea vehiculului respectiv pe şină. – cf. alb. b u z ë.

Trimis de valeriu, 05.04.2008. Sursa: DEX '98



BÚZĂ s. 1. (anat.) (înv.) usnă. (buză de sus.) 2. buză inferioară v. labium; buză superioară v. labrum. 3. gură, (înv. şi reg.) usnă. (buză a unui pahar, a unui vas.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



BÚZĂ s. v. ascuţiş, lamă, limbă, margine, tăiş.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



búză s. f., g.-d. art. búzei; pl. búze

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



BÚZ//Ă buzăe f. 1) Fiecare dintre cele două părţi cărnoase, proeminente care mărginesc gura din exterior. ♢ buză de iepure buză uşor despicată (ca la iepure), constituind o anomalie congenitală. A întoarce buzăa pe dos a se supăra tare, mai ales fără motiv; a se bosumfla. A-şi linge buzăele după ceva a dori ceva foarte tare; a râvni ceva. A-şi muşca buzăele a regreta amarnic. A rămâne cu buzăele umflate a rămâne dezamăgit; a fi decepţionat de ceva. 2) Linie care mărgineşte suprafaţa unor vase, obiecte, organe etc.; margine. buzăa urciorului. buzăa unei răni. 3) Partea ascuţită a unui obiect de tăiat; ascuţiş; tăiş. buzăa toporului. [G.-D. buzei] /cuv. autoht.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



búză (búze), s.f. – 1. Fiecare din cele două părţi cărnoase care mărginesc gura. – 2. Margine a unei răni. – 3. Labie, margine a vulvei. 4. Margine. – 5. Tăietură. – 6. Parte superioară, culme, vîrf. – Mr. buză, megl. budză. Probabil bot sau lat. botum "bot", cu suf. -ză (ca în căcărează, gălbează, coacăză, pupăză etc.). Dovada semantică este constituită de sensul 6, care nu se explică plecîndu-se de la accepţia de "buză", ca în bg. buza "obraz"; cf. şi bosumflat. Pentru schimbarea semantică, cf. bucă. Prezenţa cuvîntului în alb. (buzë) a determinat pe mai mulţi cercetători să caute aici etimonul cuvîntului rom. (Cihac, II, 715; Meyer 57; Pascu, II, 218; cf. Capidan, Raporturile, 522). După Jokl, 11, în alb. ar proveni dintr-un cuvînt primitiv cu rădăcina *br- "gură", cu suf. -zë (cf. lituan. burná "gură", armen. beran "gură"), ipoteză care ne pare incertă. DAR, Philippide, II, 702 şi Rosetti, II, 112, menţionează doar corespondenţa rom. cu alb., fără a trage concluzii. După părerea noastră, alb. trebuie să provină din rom. Nici izvoarele lat. indicate pînă acum nu sînt convingătoare. Miklosich, alb. Forsch., V, 10, se referea cu rezerve la lat. basium; ipoteză reluată de Schuchardt, Vok, III, 50, care se gîndea la o confuzie a lui basium cu bucca. Puşcariu 242 (şi JB, XI, 48) imagina o rădăcină lat. *bud-, cf. fr. bouder, sp. buz, ipoteză abandonată în DAR. În sfîrşit, Vaillant, BL, XIV, 16, porneşte de la sl. *lobŭza "buză" sau "sărut", cf. lobŭzati "a săruta" şi dăbălăza. Der. buza, vb. (a face bot, a-şi umfla buzele); buzat, adj. (cu buze groase, botos; urît, dizgraţios); buzău, adj. (bosumflat, îmbufnat); buzăilă (var. buzilă), s.m. (poreclă pentru botoşi, sau pentru copiii plîngăcioşi); buzar, s.m. (butuc pus pe jos, spre a servi de suport lemnelor pentru foc); buziş, adv. (într-un singur rînd, unul lîngă altul, formînd front comun); buzos, adj. (botos); buzur(in), adj. (epitet dat oilor), cf. Drăganu, Dacor., VI, 265; răsbuzat, adj. (răsfrînt). Din rom. par a proveni bg. buza "obraz" (Romansky 95; Capidan, Raporturile, 226), buzest "bucălat", budzule "buze groase", budzulast "botos" (Candrea, Elemente, 407); pol. buzia "gură, în limbajul infantil" (Berneker 104); adj. buzatisch "botos"; ngr. μπουσλάω "a fi ratat, a da greş" (Meyer, Neugr. St., II, 77); alb. buzë "buză".

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER