călcâi

CĂLCẤI, călcâie, s.n. 1. Partea posterioară a tălpii piciorului, formată din oasele astragal şi calcaneu; talus; p. ext. parte a ciorapului sau a încălţămintei care acoperă această porţiune a piciorului. ♢ expr. A se afla (sau a fi, a trăi etc.) sub călcâi = a se afla (sau a fi, a trăi) sub totala dominaţie a cuiva, a fi exploatat, subordonat, împilat. A se învârti (sau a se întoarce, a sări) într-un călcâi = a se mişca repede, a fi iute la treabă; fig. a se bucura. Fuge (sau merge) de-i pârâie (sau sfârâie) călcâiele = fuge (sau merge) foarte repede. A i se aprinde (sau a-i sfârâi) călcâiele (după cineva) = a) a fi foarte îndrăgostit (de cineva), a se îndrăgosti subit; b) a fi zorit, nerăbdător. ♦ Lovitură dată cu călcâiul (1). ♢ expr. A da călcâie calului = (despre călăreţi) a lovi calul cu călcâiele, ca să pornească sau să meargă mai repede. ♦ (livr.) Călcâiul lui Ahile = partea vulnerabilă, latura slabă a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat părţii dinapoi (sau de jos) a unor obiecte. 3. Piesă mică de lemn, de formă prismatică, fixată de o grindă de lemn pentru a împiedica alunecarea unui element de construcţie care se reazemă pe grindă sau folosită ca piesă de rezistenţă într-o îmbinare. 4. Dispozitiv cu care se împiedică filarea unui lanţ sau a unei parâme. 5. Strat format între săpun şi leşiile de glicerină la fabricarea săpunului. – lat. calcaneum.

Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



CĂLCÂI s. 1. v. plaz. 2. (prin Ban. şi Transilv.) barbur. (călcâi la topor, cuţit etc.) 3. (constr.) brotac.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



CĂLCÂI s. v. cucurujel, toc.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



călcâi s. n., art. călcâiul; pl. călcâie, art. călcâiele

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CĂLCÂ//I călcâiie n. 1) Partea din spate a tălpii piciorului. 2) Partea de dinapoi mai ridicată a tălpii la încălţăminte; toc. ♢ A fi sub călcâiiul cuiva a fi sub dominaţia totală a cuiva. A se învârti într-un călcâi a fi iute, a face totul repede. A i se aprinde cuiva călcâiiele după cineva a se îndrăgosti de cineva. Fuge de-i scapără (sau de-i sfârâie) călcâiiele fuge foarte repede. 3) Partea de dinapoi sau de jos a unor obiecte. 4) Bucată de pâine tăiată de la margine. /<fr. calcaneum

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



călcîi (-íe), s.n. – 1. Partea posterioară a tălpii piciorului. – 2. Toc de încălţăminte. – 3. La cai, chişiţă. – 4. Parte posterioară în general (la piciorul cocoşilor; talpă, la sanie etc.). – 5. Coajă, bucată de pîine. – 6. (înv.) Sfîrşit. – Mr. călcîńu, megl. călcǫn(u). lat. calcaneum (Cipariu, gram., 18; Puşcariu 257; REW 1490; Candrea-Dens., 216; DAR); cf. it. calcagno, prov. calcanh, sp. calcaño, port. calcanhar. Sensul 5 este traducerea literară a lat. calx. În medicină se foloseşte forma lat. calcaneu, ca termen ştiinţific. – Der. cîlcîia, vb. (Trans., a păşi).

Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DER