toc

TOC¹ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură sau de o ciocănitură într-un obiect sau într-un material tare. – Onomatopee.

Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



TOC², tocuri, s.n. 1. Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme şi mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc. în care se ţin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). ♦ spec. (Rar) Teacă de sabie. 2. Unealtă de scris cu cerneală făcută din lemn, os, metal, în formă de beţişor, la care se adaptează o peniţă; condei. ♢ Toc rezervor = stilou. 3. Cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcţie, ferestrele şi uşile. – Din magh., scr. tok.

Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



TOC³, tocuri, s.n. Porţiune mai ridicată de pe partea posterioară a tălpii încălţămintei, care corespunde călcâiului. – Din bg. tok.

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



TOC interj. cioc! (toc!, toc!, se aude în uşă.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



TOC s. I. portochelari. II. 1. condei. (toc cu peniţă.) 2. toc rezervor = stilou, (rar) stilograf. (Scrie cu toc.) III. 1. cadru, cercevea, ramă. (toc de fereastră.) 2. (tehn.) matcă. (toc de la colţarul dulgherului.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



TOC s. (Mold.) călcâi. (toc la încălţăminte.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



TOC s. v. cornet, dos, fişic, polonic, putină, şiştar, teacă, tolbă.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



toc interj.

Trimis de siveco, 18.11.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



toc, toc interj.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



toc (de protejat obiecte, de scris, la uşă, la pantof) s. n., pl. tócuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



TOC¹ interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de o lovitură sau de o ciocnitură într-un obiect tare). /Onomat.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



TOC² tocuri m. Unealtă de scris în formă de beţişor, prevăzut la un capăt cu un dispozitiv în care se introduce peniţa; condei. ♢ toc rezervor toc având un rezervor umplut cu cerneală, care ajunge automat până la vârful peniţei; stilou. /<ung., sb. tok

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



TOC³ tocuri n. Partea de dinapoi, mai ridicată, a tălpii la încălţăminte; călcâi. Pantofi cu toc înalt. /<bulg. tok

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



TOC⁴ tocuri n. 1) Cutie specială în care se ţin unele obiecte sau instrumente. toc de ochelari. 2) rar Teacă de sabie. 3) Cadru prins în zidărie, în care se fixează uşile şi ferestrele. /<ung., sb. tok

Trimis de siveco, 10.03.2008. Sursa: NODEX



-TÓC elem. toco¹-.

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



toc (-curi), s.n. – 1. Teacă, învelitoare. – 2. Vas de lemn dintr-o singură bucată, putină. – 2. Cadru de uşă sau de fereastră. – 4. Condei. – 5. Cutie în care se ţine piatra de ascuţit. – 6. (Rar) Cornet. – var. Mold. tioc. sl. tokŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 414; Conev 68; cf. Gáldi, Dict., 164), cf. sb., cr., slov., mag. tok.

Trimis de blaurb, 21.03.2009. Sursa: DER



toc interj. – Poc, trosc; imită zgomotul de lovitură, de bătaie. Creaţie expresivă, cf. tic, tac, cioc, boc, poc. – Der. toc, s.n. (partea mai ridicată a tălpii la încălţăminte), datorită zgomotului pe care-l produce (după Cihac, II, 707, Tiktin şi Candrea, din it. taccone, prin intermediul ngr. ταϰούνι, sau al bg. takun, tokun, tok, cf. Bernard 42; dar această der. este dificilă şi ultima formă din bg. ar putea proveni din rom.); toacă, s.f. (bucată de lemn uscat sau de fier turnat, al cărui sunet înlocuieşte în mănăstiri dangătul clopotelor; dangăt, bătaie de clopot; numele popular al unei constelaţii, Pegas), cd. calabr. tocco, care denumeşte un instrument asemănător (it. raganello), alb. tokë (Philippide, II, 737; der. din alb., sugerată de Cihac, II, 720, este improbabilă); tocălie, s.f. (toacă; hădărag, titirez, morişcă de vînt pentru a speria păsările; piedică la războiul de ţesut), cu l expresiv; toca, vb. (a bate, a bate la uşă; a trage clopotele; a tropăi; a sparge lemne; a mărunţi, a tăia mărunt; a face praf, a sfărîma, a face pulbere; a risipi, a irosi; a ruina, a-şi pierde averea; a pisălogi, a plictisi; a flecări, a trăncăni; a clămpăni berzele din cioc), mr. toc, tucat, tucare, cf. Schuchardt, ZRPh., XXII, 397 şi REW 8767 (după Densusianu, Hlr., 198; Puşcariu 1746 şi Candrea, de la un lat. *toccāre, cf. it. toccare, prov., cat., sp., port. tocar, fr. toucher); tocăni, vb. (a bate; a pisa, a tăia mărunt), cu suf. expresiv -ni; tocană, s.f. (mîncare cu carne tăiată mărunt şi fiartă înăbuşit; Maram., terci de mălai); tocănit, s.n. (bătut); tocător, s.n. (fund de bucătărie); tocătoare, s.f. (fund); tocătură, s.f. (carne tocată; tăietură). – Din rom. provin mag. tóka "scîndură de tocat" şi tokány "tocătură" (Edelspacher 23).

Trimis de blaurb, 22.03.2009. Sursa: DER