aţintí — vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aţintésc, imperf. 3 sg. aţinteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. aţinteáscã … Romanian orthography
ţinti — ŢINTÍ, ţintesc, vb. IV. 1. tranz. şi intranz. A îndrepta arma, luând drept ţintă pe cineva sau ceva; a ochi. ♦ fig. A face aluzie la ceva sau la cineva, a viza pe cineva sau ceva. 2. tranz. fig. A şi aţinti, a şi fixa, a şi pironi ochii sau… … Dicționar Român
aţintire — AŢINTÍRE s.f. Acţiunea de a aţinti. – v. aţinti. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 aţintíre s. f., g. d. art. aţintírii Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic … Dicționar Român
pironi — PIRONÍ, pironesc, vb. IV. tranz. 1. A bate, a prinde, a înţepeni, a fixa cu (sau în) piroane. 2. A împiedica pe cineva sau ceva să se mişte; a obliga să stea pe loc; a fixa, a imobiliza. 3. A şi fixa, a şi îndrepta, a şi concentra ochii, privirea … Dicționar Român
ponta — PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc (cu capul ridicat, cu urechile ciulite) pentru a adulmeca sau a aţinti vânatul. ♦ tranz. A pironi cu privirea, a aţinti animalul urmărit. [var.: (rar) poantá… … Dicționar Român
sticli — STICLÍ, sticlesc, vb. IV. intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A străluci, a scapără (de bucurie, de plăcere). ♢ expr. A i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se găsi, a trăi (undeva). ♦ tranz. A aţinti … Dicționar Român
aspira — ASPIRÁ, aspír, vb. I. 1. tranz. A trage aerul în plămâni, a inspira; p.ext. a inspira o dată cu aerul şi alte corpuri sub formă de pulbere. ♦ (Despre o pompă) A trage în sus un lichid, un gaz, praful etc. 2. intranz. fig. A năzui, a tinde către… … Dicționar Român
aţinta — AŢINTÁ vb. I. v. aţinti. Trimis de gall, 01.02.2008. Sursa: DLRM … Dicționar Român
aţintit — AŢINTIT, Ă, aţintiţi, te, adj. (Despre ochi, privire) Fixat, concentrat asupra cuiva sau ceva; pironit. – v. aţinti. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 AŢINTÍT adj. fixat, pironit, ţintit, ţintuit, (rar) sticlit, (înv. şi reg.)… … Dicționar Român
bleg — BLEG, BLEÁGĂ, blegi, ge, adj. 1. (Despre animale) Cu urechi care atârnă în jos; clăpăug; (despre urechile animalelor) care atârnă în jos; (despre oameni) cu urechile îndepărtate de cap; (despre urechile oamenilor) îndepărtate de cap (şi atârnând… … Dicționar Român
