bleg

BLEG, BLEÁGĂ, blegi, -ge, adj. 1. (Despre animale) Cu urechi care atârnă în jos; clăpăug; (despre urechile animalelor) care atârnă în jos; (despre oameni) cu urechile îndepărtate de cap; (despre urechile oamenilor) îndepărtate de cap (şi atârnând în jos). 2. Lipsit de energie, de voinţă (şi prost). – cf. scr. b l e k a.

Trimis de paula, 20.08.2002. Sursa: DEX '98



Bleg ≠ deştept, căpăţănos, căpos, cuminte, înţelept, isteţ, mintios

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



BLEG adj., s. 1. adj., s. v. prost. 2. adj. indolent, lălâu, moale, molatic, molâu, mototol, (reg.) tofolog, (fig.) băligos, mălăieţ, mămăligos. (O fiinţă blegeagă.) 3. adj. v. clăpăug.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



bleg adj. m., pl. blegi; f. sg. bleágă pl. blége

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



BLEG bleágă (blegi, blége) 1) (despre animale) Care are urechi mari, lăsate în jos; clăpăug. 2) (despre urechi) Care este moale şi atârnă în jos; pleoştit. 3) fig. fam. (despre persoane) Care vădeşte lipsă de inteligenţă; prost; neghiob; nătărău; netot; nerod; stupid; năuc; tont; nătâng. /cf. sb. bleka

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



bleg (bleágă), adj. – 1. Buhăit, molatic, puhav. – 2. Cu urechile căzute. – 3. (s.m.) Paiaţă. Creaţie expresivă (Iordan, BF, II, 182), cf. bleandă, bleau, bleot. S-a explicat uneori prin sl. blagŭ "bun", sb. blag "bun, paşnic" (Berneker 58; Bogrea, Dacor., IV, 794; Procopovici, RF, II, 133); cf. şi sb. blek "tont", cu care coincide întîmplător. – Der. blegi (var. bleji), vb. (a înmuia, a fleşcăi); bleojdi, vb. (a fleşcăi, a decădea; a face ochii cît cepele; a-şi aţinti privirea spre ceva), cf. pleoşti (DAR se gîndeşte la o der. din sl. blistati "a străluci", "a vedea", ipoteză ce pare inutilă; cf. mai curînd sl. bljusti "a vedea"; dar mijloacele expresive ale rom. explică suficient această formaţie); bleoncos, adj. (cu urechile căzute), der. cu infix nazal; bleoncăni, vb. (a clătina, a legăna). Probabil aceleiaşi rădăcini expresive îi aparţine bloj, adj. (murdar, pătat; mascat, travestit, deghizat), care se foloseşte în Banat; der. bloji, vb. (Maram., a murdări); blojori, vb. (a calomnia), folosit de Cantemir.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER