purtare

purtare
PURTÁRE, purtări, s.f. Acţiunea de a (se) purta şi rezultatul ei. 1. Transportare (pe umeri sau pe braţe). 2. Folosire, întrebuinţare. ♢ loc. adj. De purtare = (despre îmbrăcăminte sau încălţăminte) care se poartă în mod curent, de toate zilele, de lucru. ♢ expr. A lua (un lucru) la purtare = a începe să întrebuinţezi (un lucru) în mod obişnuit, zilnic. A-şi lua nasul la purtare = a deveni obraznic. 3. Fel de a se comporta; conduită, comportare. – v. purta.
Trimis de oprocopiuc, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

PURTÁRE s. 1. v. cărat. 2. folosire, întrebuinţare, purtat, uzură. (De atâta purtare, pantalonii erau rupţi.) 3. port. (purtare armelor este interzisă.) 4. v. comportare. 5. comportament, comportare, conduită, (rar) purtat, (pop.) port, purtătură, (prin Olt.) săbaş, (Olt.) umblet, (înv.) petrecere, politie. (Are o purtare necorespunzătoare.) 6. atitudine, comportare, ţinută, (înv.) tarz. (O purtare demnă, fără reproş.) 7. atitudine, comportare, gest. (purtare lui m-a mişcat.) 8. ducere, susţinere. (purtare unei campanii de presă.)
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

PURTÁRE s. v. circulaţie, cârmuire, conducere, diriguire, domnie, graviditate, guvernare, mers, sarcină, stăpânire, umblet.
Trimis de siveco, 15.10.2007. Sursa: Sinonime

purtáre s. f., g.-d. art. purtării; (maniere) pl. purtări
Trimis de siveco, 25.10.2008. Sursa: Dicţionar ortografic

PURT//ÁRE purtareări f. 1) v. A PURTA. şi A SE PURTA. ♢ A lua la purtare un lucru a începe să întrebuinţeze un lucru zilnic. 2) Mod de a se purta; comportare; conduită. ♢ A-şi lua nasul la purtare v. NAS. /v. a (se) purta
Trimis de siveco, 28.10.2008. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем решить контрольную работу

Look at other dictionaries:

  • bun — BUN, Ă, (I VIII) buni, e, adj., s.m. şi f., (IX) bunuri, s.n., (X) adv. I. adj. Care are calităţi. 1. Care face în mod obişnuit bine altora, care se poartă bine cu alţii; binevoitor. ♢ expr. Bun la inimă = milostiv. Bun, rău = oricum ar fi.… …   Dicționar Român

  • comportare — COMPORTÁRE, comportări, s.f. Fel de a se comporta; comportament. – v. comporta. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  COMPORTÁRE s. 1. comportament, conduită, purtare, (rar) purtat, (pop.) port, purtătură, (prin Olt.) săbaş, (Olt.)… …   Dicționar Român

  • convenienţă — CONVENIÉNŢĂ, convenienţe, s.f. (Mai ales la pl.) Regulă de purtare impusă de o anumită societate; uzanţă. ♢ loc. adj. De convenienţă = făcut numai pentru a respecta anumite forme sociale, anumite interese; de formă. ♦ Căsătorie de convenienţă =… …   Dicționar Român

  • port — PORT1 Element de compunere care înseamnă purtător de... , susţinător de... , purtare de... , servind la formarea unor substantive. – Din fr. porte . Trimis de oprocopiuc, 14.10.2007. Sursa: DEX 98  PORT2, (2,3) porturi, s.n. 1. Faptul de a purta …   Dicționar Român

  • brutalitate — BRUTALITÁTE, brutalităţi, s.f. Fire, purtare, vorbă sau faptă brutală. – Din fr. brutalité. Trimis de valeriu, 21.03.2003. Sursa: DEX 98  Brutalitate ≠ amabilitate, delicateţe, galanterie, menajament, politeţe Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa …   Dicționar Român

  • cochetărie — COCHETĂRÍE, cochetării, s.f. Purtare, atitudine, mod de a se îmbraca (atrăgător) prin care o persoană caută să placă (altei persoane de sex opus). – Din fr. coquetterie. Trimis de the catalin, 16.02.2004. Sursa: DEX 98  cochetăríe s. f., art.… …   Dicționar Român

  • corect — CORÉCT, Ă, corecţi, te, adj. 1. Care respectă regulile, normele dintr un domeniu dat; aşa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o ţinută, o purtare, o atitudine ireproşabilă; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus. Trimis de RACAI,… …   Dicționar Român

  • corectitudine — CORECTITÚDINE s.f. 1. Calitatea de a fi corect; lipsă de greşeli. 2. Ţinută sau purtare corectă; cinste. 3. (log.) Însuşire a gândirii care respectă legile logice. – Corect + suf. itudine (după promptitudine etc.). Trimis de RACAI, 20.06.2005.… …   Dicționar Român

  • echivoc — ECHIVÓC, Ă, echivoci, ce, adj., s.n. 1. adj. Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înţelesuri; neclar, confuz, ambiguu. ♦ Suspect, îndoielnic. ♦ (Substantivat, n.) Expresie, atitudine, situaţie ambiguă. 2. s.n. Măsură a efectului… …   Dicționar Român

  • gest — GEST, gesturi, s.n. 1. Mişcare a mâinii, a capului etc. care exprimă o idee, un sentiment, o intenţie, înlocuind uneori vorbele sau dând mai multă expresivitate vorbirii. 2. Faptă sau purtare dictată de un anumit scop, de anumite interese, având… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”