- ploua
- PLOUÁ, pers. 3 plóuă, vb. I. 1. intranz. impers. A cădea, a curge ploaia. ♢ expr. A ploua cu găleata (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, cu picături mari şi repezi. Plouă de varsă = plouă foarte tare. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt şi des; a cerne, a bura. Parcă tot îi ninge şi-i plouă, se spune despre o persoană posomorâtă şi mereu nemulţumită. (fam.) A se face că plouă = a da impresia că nu observă un lucru sau un fapt neplăcut. ♦ tranz. impers. A cădea ploaia asupra cuiva sau a ceva; a uda. 2. tranz. şi intranz. p. anal. A cădea (de sus) sau a lăsa să cadă ceva în cantitate sau în număr mare şi în mod neîntrerupt. [pr.: plo-ua] – lat. plovere (= pluere).Trimis de oprocopiuc, 10.02.2007. Sursa: DEX '98plouá vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. plóuă; ger. plouândTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA PLOUÁ pers. 3 plóuă 1. intranz. 1) A cădea ploaie. ♢ ploua cu găleata (sau cu cofa) a ploua foarte tare. ploua ca prin sită a ploua mărunt şi des; a cerne; a burniţa; a bura. 2) fig. A cădea din abundenţă. Plouă cu nuci. 2. tranz. (despre ploaie) A face să fie ud; a uda. ploua rufele. [Sil. plo-ua] /<lat. plovereTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXplouá (-uă, plouát), vb. impers. – 1. A cădea ploaie. – 2. A cădea ceva din abundenţă. – 3. A plictisi, a supăra. – var. ortogr. ploa. Mr. ploae, istr. plou. lat. plovĕre, forma populară a lui pluĕre (Puşcariu 1342; Candrea-Dens., 1413; Densusianu, Hlr., 78; REW 6610), cu schimb de conjug., cf. it. piovere (senes. piovare, cf. Max Steffens, Die Ausdrücke für Regen, Zürich 1935, 5), prov., cat. ploure, fr. pleuvoir, sp. llover, port. chover. Mai există urme de conjug. în -ere: să plouă, în Trans., să ploaie; plouă, în Olt., ploaie. var. ploa, este înv. şi incorectă. Der. ploaie, s.f. (precipitaţie atmosferică; abundenţă, încărcătură de alice), mr. ploae, megl. ploaiă, istr. ploie, din lat. *plovia ‹ pluvia (Diez, I, 322; Diez, Gramm., I, 155; Densusianu, Filologie, 448; Tiktin; REW 6620), cf. it. pioggia, prov. ploja, fr. pluie, sp. lluvia, port. chuva (reducerea ploja în lat., propusă de Puşcariu 1340; Candrea-Dens., 1415, nu putea conduce la rezultatul rom., cf. Pascu, Beiträge, 19); ploicică (var. ploiţă), s.f. (răpăială); ploier, s.m. (pasăre, Squatarola squatarola); plointe, adj. (Olt., timp ploios), pe care Candrea îl leagă de lat. pluentem, nu pare o ipoteză necesară; ploios, adj. (cu ploaie); plouat, adj. (ud; obosit, fără chef).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.