- cerne
- CÉRNE, cern, vb. III. 1. tranz. (Adesea fig.) A trece un material prin sită sau prin ciur, pentru a alege sau pentru a separa granulele mai mici de cele mai mari sau pentru a înlătura corpurile străine. 2. tranz. fig. A distinge. 3. intranz. unipers. fig. A ploua mărunt, a bura. 4. tranz. fig. A alege partea bună, valabilă (dintr-un studiu, dintr-o concepţie etc.), eliminând restul; a discerne. – lat. cernere.Trimis de valeriu, 26.01.2009. Sursa: DEX '98CÉRNE vb. a da, (înv. şi reg.) a petrece, (înv.) a dârmoia. (cerne mălaiul prin sită.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeCÉRNE vb. v. bura, burniţa, deosebi, desluşi, diferenţia, discerne, discrimina, distinge, ţârcâi, ţârâi.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecerné vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cern; conj. prez. 3 sg. şi pl. ceárnă; part. cernútTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA CÉRNE cern 1. tranz. 1) (substanţe granuloase şi pulverulente) A trece prin sită sau prin ciur (pentru a curăţa sau a sorta). cerne făină. cerne nisip. 2) fig. (persoane, lucruri) A alege după un anumit criteriu; a selecţiona. 2. intranz. A ploua mărunt şi des; a bura; a burniţa. /<lat. cernereTrimis de siveco, 19.02.2009. Sursa: NODEXcérne (cérn, cernút), vb. – 1. A trece prin sită sau ciur. – 2. A ploua mărunt. – 3. A distinge, a observa, a examina. – 4. (refl.) A aluneca, a pătrunde. – Mr. nţernu, nţearnire, istr. cernu. lat. cĕrnĕre (Puşcariu 346; Candrea-Dens., 319; REW 1842; DAR); cf. v. it. cernere, prov., sp. cerner, v. fr. serdre, cat. cendre, port. cernir. – Der. cernător, s.m. (persoană care cerne); cernător, s.n. (ciur pentru nisip); cernut, s.n. (acţiunea de a cerne).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.