- piţigăit
- PIŢIGĂÍT, -Ă adj. v. piţigăiat.Trimis de oprocopiuc, 13.09.2007. Sursa: DEX '98
Dicționar Român. 2013.
piţigăit
Look at other dictionaries:
piţigăia — PIŢIGĂIÁ, piţigăiez, vb. I. tranz. A şi subţia, a şi ascuţi vocea. ♦ refl. A vorbi cu glas subţire, ascuţit. [pr.: gă ia. – var.: piţigăí vb. IV] – Din piţigăiat (derivat regresiv). Trimis de oprocopiuc, 21.03.2004. Sursa: DEX 98 PIŢIGĂIÁ vb. a … Dicționar Român
pioncăit — pioncăít1, pioncăíturi, s.n. (reg.) 1. strigătul curcilor. 2. voce sau glas subţire; piţigăit, piţigăială. 3. vedere slabă; pioncăială. 4. migală. Trimis de blaurb, 21.11.2008. Sursa: DAR pioncăít2, ă, adj. (reg.) 1. slab, topit de boală sau de … Dicționar Român
pioncăitură — pioncăitúră, pioncăitúri, s.f. (reg.) 1. strigătul curcilor; pioncăit, pioncănit. 2. voce sau vorbire cu glas subţire, piţigăit; piţigăială în vorbire. 3. vedere slabă; pioncăială. 4. migală. Trimis de blaurb, 22.09.2006. Sursa: DAR … Dicționar Român
pioncănit — pioncănít1, pioncăníturi, s.n. (reg.) 1. strigăt caracteristic curcilor; pioncăit. 2. voce sau vorbire cu glas subţire, piţigăit; piţigăială în vorbire; pioncăială, pioncăit. 3. vorbire înceată, slabă, stinsă; pioceală, piocit. 4. slăbire, topire … Dicționar Român
pioncănitură — pioncănitúră, pioncănitúri, s.f. (reg.) 1. strigăt specific curcilor; pioncăit. 2. voce sau vorbire cu glas subţire, piţigăit; piocit, piţigăială, pioncăială, pioncăit. 3. vorbire înceată, slabă, stinsă; pioncănit. 4. slăbire, topire (de boală… … Dicționar Român
piţigăiat — PIŢIGĂIÁT, Ă, piţigăiaţi, te, adj. 1. (Despre voce, despre sunete etc.) Subţire, ascuţit; strident. 2. (Rar; despre oameni şi animale) Slab, plăpând, firav. [pr.: gă iat. – var.: piţigăít, ă adj.] – Piţigoi + suf. at. Trimis de oprocopiuc,… … Dicționar Român
