- pioncăitură
- pioncăitúră, pioncăitúri, s.f. (reg.) 1. strigătul curcilor; pioncăit, pioncănit. 2. voce sau vorbire cu glas subţire, piţigăit; piţigăială în vorbire. 3. vedere slabă; pioncăială. 4. migală.Trimis de blaurb, 22.09.2006. Sursa: DAR
Dicționar Român. 2013.