atârna

ATÂRNÁ, atấrn, vb. I. I. 1. intranz. A sta suspendat, a cădea liber în jos (fiind prins sau suspendat de ceva). 2. tranz. A agăţa, a suspenda de un cârlig, de un cui etc., lăsând să cadă liber în jos. 3. refl. A se agăţa de cineva sau ceva. II. intranz. 1. A se apleca spre pământ sub o povară sau din lipsă de putere. Crengile atârnă de rod. 2. A avea o anumită greutate (relativ mare); a cântări (mult). III. intranz. A depinde de cineva sau de ceva. – A³ + târn.

Trimis de RACAI, 03.04.2009. Sursa: DEX '98



ATÂRNÁ vb. 1. v. agăţa. 2. a se agăţa, a se apuca, a se prinde, a se ţine, (pop.) a se anina, (reg.) a se tăgârţa. (Se atârna de crengi ca să nu cadă.) 3. a spânzura, a sta. (Pe perete atârna un tablou.) 4. a cădea, a curge, a spânzura. (Părul îi atârna pe spate.) 5. v. apleca. 6. a depinde, (înv.) a spânzura. (Totul atârna de el.)

Trimis de siveco, 03.04.2009. Sursa: Sinonime



ATÂRNÁ vb. v. avea, cântări, codi, ezita, pregeta, proveni, rezulta, spânzura, şovăi.

Trimis de siveco, 03.04.2009. Sursa: Sinonime



atârná vb., ind. prez. 1 sg. atârn, 3 sg. şi pl. atârnă

Trimis de siveco, 03.04.2009. Sursa: Dicţionar ortografic



A ATÂRNÁ atârn 1. intranz. 1) A sta suspendat fiind prins sau agăţat de ceva. 2) A se apleca spre pământ (din cauza unei greutăţi sau a lipsei de putere). 3) A fi în stare de dependenţă (faţă de ceva sau de cineva). 2. tranz. A prinde în/sau de ceva, lăsând să cadă liber în jos; a anina; a agăţa; a suspenda; a spânzura. /a + târn

Trimis de siveco, 03.04.2009. Sursa: NODEX



atîrná (atî́rn, atîrnát), vb. – 1. (tranz.) A agăţa, a suspenda de ceva. – 2. (intranz.) A sta suspendat, a cădea liber în jos. – 3. A se apleca într-o parte, a se înclina. – 4. A se apleca spre pămînt cu toată greutatea (dar fără a se desprinde de un punct fix determinat). – 5. A depinde de cineva sau ceva. – 6. A şovăi, a oscila. Origine incertă. Este posibil să fie vorba de lat. tornāre, în compunere cu ad; dar evoluţia fonetică ar implica mari greutăţi. Totuşi, accepţia etimonului, aceea de "a întoarce" sau "a devia", ar explica într-un mod satisfăcător evoluţia semantică, ceea ce nu este cazul pentru celelalte ipoteze prezentate. Pe de altă parte, sensul der. atîrnătoare nu poate fi pus în legătură în niciun fel cu vreunul din sensurile actuale ale lui a atîrna, şi se explică numai pe baza unui sens derivat de la tornare, ca rom. înturna, fr. détourner. După Cihac, II, 476, din mag. átérni "a întinde peste ceva". DAR pleacă de la tîrn "mărăciniş", ipoteză riscantă datorită debilităţii punctului de contact presupus între cele două noţiuni (atîrna ar fi un cuvînt păstoresc, care s-a referit mai întîi la lîna care rămînea agăţată în mărăciniş). Giuglea, Dacor., III, 1090, pleacă de la un lat. *adtrutinare, ipoteză la fel de fantezistă ca cea a lui Diculescu, Elementele, 492, bazată pe *atîrna, der de la gr. *ἀρτάνω şi acesta din urmă de la ἀρτάω. În sfîrşit, Scriban se gîndeşte la o posibilă legătură cu tîrnă "coş de nuiele". Der. atîrnat, s.m. (bîrna de la armătura acoperişului); atîrnătoare, s.f. (ţarc în care se închid oile pentru a le separa de miei, sau pentru ca să doarmă); atîrnător, adj. (care atîrnă; agăţat; care depinde de ceva); atîrnătură, s.f. (atîrnare, suspensie; zdreanţă); neatîrnare, s.f. (independenţă); neatîrnat, adj. (independent); tîrnaţ, s.n. (Trans., balcon, terasă); care pare o formaţie regresivă pe baza pl. atîrnaţi; totuşi, Cihac, II, 533 şi Scriban o explică prin mag. tornác, care pare mai curînd împrumutat din rom.

Trimis de blaurb, 03.04.2009. Sursa: DER