Dicționar Român. 2013.
orăcăit — ORĂCĂÍT, orăcăituri, s.n. Acţiunea de a orăcăi şi rezultatul ei; strigăt caracteristic broaştei; orăcăială, orăcăire. ♦ fig. Amestec de voci, gălăgie. ♦ (fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – v. orăcăi. Trimis de ionel bufu, 13.09.2007. Sursa:… … Dicționar Român
miorcoteală — MIORCOTEÁLĂ s. v. ocăcăit, orăcăială, orăcăire, orăcăit. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime … Dicționar Român
miorcotire — MIORCOTÍRE s. v. ocăcăit, orăcăială, orăcăire, orăcăit. Trimis de siveco, 04.05.2008. Sursa: Sinonime … Dicționar Român
miorcăit — MIORCĂÍT s.n. Faptul de a (se) miorcăi; orăcăit; fig. smiorcăit. – v. miorcăi. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 MIORCĂÍT s. v. ocăcăit, orăcăială, oră căire, orăcăit. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime miorcăít s.… … Dicționar Român
orac — ORÁC interj. (reg.; de obicei repetat) Cuvânt care redă strigătul broaştelor. – Onomatopee. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 ORÁC interj. v. miorc, oac. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime orác interj. T … Dicționar Român
pupăire — pupăíre, pupăíri, s.f. (înv.) 1. sunet scos de pupeze când cântă; pupuit, pupăit. 2. (pop. şi fam.; despre oameni) flecăreală, clevetire. 3. orăcăială, orăcăit. Trimis de blaurb, 08.11.2006. Sursa: DAR … Dicționar Român
