- orientare
- ORIENTÁRE, orientări, s.f. Acţiunea de a (se) orienta şi rezultatul ei; p. ext. direcţie, sens. ♦ fig. Tendinţă, înclinare; convingere, concepţie. [pr.: -ri-en-] – v. orienta.Trimis de ionel_bufu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98ORIENTÁRE s. 1. v. îndrumare. 2. v. direcţie. 3. v. concepţie.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeorientáre s. f. (sil. -ri-en-), g.-d. art. orientării; pl. orientăriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficORIENT//ÁRE orientareări f. 1) v. A ORIENTA şi A SE ORIENTA. 2) Mod de aşezare în raport cu punctele cardinale. ♢ orientare politică (sau ideologică) stare de spirit bazată pe anumite concepţii politice (sau ideologice). [Sil. -ri-en-] /v. a (se) orientaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXORIENTÁRE s.f. Acţiunea de a (se) orienta; orientaţie; (p. ext.) direcţie, sens. ♦ (mat.) Alegere a unei ordini din două ordini totale, opuse. ♢ Orientare profesională = alegerea carierei pentru un individ, efectuată cu ajutorul testelor. ♦ (fig.) Tendinţă, înclinare; convingere, concepţie. [< orienta].Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DNORIENTÁRE s. f. acţiunea de a (se) orienta; orientaţie. (p. ext.) tendinţă, înclinare, convingere, concepţie. (< orienta)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.