- mirui
- MIRUÍ1, miruiesc, vb. IV. tranz. 1. A unge pe credincioşi cu mir2 (pe frunte). 2. A consfinţi în funcţie un domnitor, un cleric etc., ungându-i fruntea cu mir2. ♦ p. gener. (fam.) A numi într-o funcţie (importantă). 3. fig. (fam.) A lovi pe cineva la cap; p. ext. a omorî. [prez. ind. şi: mírui] – Din sl. mirovati.Trimis de LauraGellner, 01.06.2004. Sursa: DEX '98MIRUÍ2, miruiesc, vb. IV. tranz. (înv. şi reg.) A câştiga; a strânge, a agonisi. – Din magh. nyerni.Trimis de LauraGellner, 01.06.2004. Sursa: DEX '98MIRUÍ vb. a unge, (înv.) a pomăzui. (L-a mirui domn, mitropolit.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeMIRUÍ vb. v. acumula, aduna, agonisi, câş-tiga, cuceri, dobândi, economisi, face, obţine, realiza, repurta, strânge.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimemiruí (a unge cu mir, a câştiga) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. miruiésc, imperf. 3 sg. miruiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. miruiáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA MIRU//Í miruiiésc tranz. 1) rel. (credincioşi) A unge cu mir pe frunte. 2) (clerici, domnitori) A supune ritualului de consfinţire în funcţie. 3) fig. fam. A lovi puternic drept în frunte. /<sl. mirovatiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXmiruí (-uésc, miruít), vb. – (Trans.) A cîştiga, a profita. – var. merui. Mag. nyerni (Cihac, II, 515). – Der. mirişug, s.n. (Trans., cîştig, profit, utilitate), din mag. nyeréség.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.