logodi — LOGODÍ, logodesc, vb. IV. refl. recipr. şi tranz. A (se) lega prin logodnă; a (se) angaja solemn pentru o căsătorie viitoare; a (se) credinţi. – Din sl. lagoditi. Trimis de LauraGellner, 25.05.2004. Sursa: DEX 98 LOGODÍ vb. (reg.) a (se) tocmi … Dicționar Român
fidanţat — FIDANŢÁT s. v. logodnic. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime FIDANŢÁT, Ă s.m. şi f. (Rar) Logodnic(ă). [< it. fidanzato]. Trimis de LauraGellner, 25.03.2005. Sursa: DN … Dicționar Român
fraier — FRÁIER, Ă, fraieri, e, s.m. şi f., adj. (Om) prost, care nu ştie să se descurce, să profite (într o anumită împrejurare). [pr.: fra ier] – Din germ. Freier pretendent (la mâna cuiva) . Trimis de zaraza joe, 14.01.2008. Sursa: DEX 98 FRÁIER adj … Dicționar Român
husăn — husắn (husắni), s.m. – 1. Alică. – 2. Om care poate fi înşelat. – 3. Ţăran. Idiş. germ. chôssen logodnic, iubit (Vasiliu, GS, VI, 116; Graur, GS, VII, 334; Iordan, BF, IV, 179). Pentru evoluţia semantică de la logodnic la inocent şi prost , cf.… … Dicționar Român
jura — JURÁ, jur, vb. I. 1. tranz. şi refl. A afirma, a declara ceva sub jurământ, a depune un jurământ. ♢ tranz. A întări, a confirma la judecată, prin jurământ, o depoziţie sau o mărturie. ♢ refl. A promite prin jurământ. 2. refl. (pop.) A se afurisi … Dicționar Român
mire — MÍRE, miri, s.m. Nume purtat de bărbat în ziua sau în preajma căsătoriei sale. ♦ (La pl.) Nume dat, în ziua sau în preajma căsătoriei, celor două persoane care se căsătoresc. – cf. alb. m i r ë bun . Trimis de RACAI, 30.09.2003. Sursa: DEX 98 … … Dicționar Român
obrăcinic — obrắcinic, obrắcinici, s.m. (înv.) logodnic. Trimis de blaurb, 14.08.2006. Sursa: DAR … Dicționar Român
scrie — SCRÍE, scríu, vb. III. 1. intranz. şi tranz. A reprezenta prin semne convenţionale sunetele sau cuvintele vorbirii. ♢ expr. (intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri străvechi. ♦… … Dicționar Român
spons — spons, ă, s.m. şi f. (înv.) logodnic. Trimis de blaurb, 11.01.2007. Sursa: DAR … Dicționar Român
ursi — URSÍ, ursesc, vb. IV. tranz. (În credinţele şi basmele populare) A hotărî dinainte soarta unei fiinţe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo). Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa … Dicționar Român
