- lighioană
- LIGHIOÁNĂ, lighioane, s.f. 1. Animal (sălbatic). ♦ spec. Pasăre de curte; orătanie. ♦ spec. Insectă, gâză (vătămătoare). 2. fig. Termen injurios dat unui om de nimic; mişel. ♦ Calificativ glumeţ dat unui copil sau unui om matur. [var.: lighioáie s.f.] – Din sl. legeonŭ.Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX '98LIGHIOÁNĂ s. 1. v. fiară. 2. v. animal.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimelighioánă s. f. (sil. -ghi-oa-), g.-d. art. lighioánei; pl. lighioáneTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficLIGHIOÁN//Ă lighioanăe f. 1) Animal sălbatic; dihanie; jigodie; jiganie; jivină. 2) Pasăre de curte; orătanie. 3) fig. Om josnic; mişel. [G.-D. lighioanei; Sil. -ghi-oa-] /cf. sl. legeonuTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXlighioánă (lighioáne), s.f. – Bestie, animal, dihanie. – var. lighioaie. Deformare populară a lui leghion, s.n. (înv., legiune), din ngr. λεγεών (Tiktin; Candrea), parţial prin intermediul sl. legeonŭ. pl. leghioae "legiuni" există încă de la Dosoftei (sec. XVII); de la el s-a format sing. regresiv reprezentat de var. Alte explicaţii sînt fantastice: din ngr. ἄλογα εϊνα "vietăţi mici" (Cihac, II, 669) sau în loc de *lighian ‹ libian (Bogrea, Dacor., IV, 828). Semantismul se explică prin înţelesul intermediar de "demon", plecînd de la expresia leghioane de draci, frecventă în literatura religioasă.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.