jeg

JEG, jeguri, s.n. 1. Strat de murdărie pe pielea omului sau a animalelor sau pe îmbrăcăminte; jip¹; lip. 2. (reg.) Jar¹. 3. (reg.) Senzaţie de arsură pe gât şi pe esofag; jărăgai (2). – Din bg. žeg.

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



JEG s. v. murdărie.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



JEG s. v. jar, jăratic, jărăgai.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



jeg s. n., pl. jéguri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



JEG jeguri n. Strat de murdărie, adesea unsuros, depus de mai mult timp pe piele sau pe îmbrăcăminte; lip; slin. /<bulg. žeg

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



jeg (jéguri), s.n. – 1. Jar, spuză. – 2. Murdărie, rapăn. sl. žegŭ (Cihac, II, 157; Tiktin; Conev 62; Puşcariu, Dacor., VIII, 122), cf. rus. žeg "căldură". Primul sens, rar, se păstrează încă în Banat şi Trans. de Vest; cel de al doilea, este comun în Munt. – Der. jegos, adj. (murdar, răpănos). Este dublet de la jig (var. Olt. ojig, ojic), s.n. (fier, marcare a vitelor, marcă făcută cu fierul; arsură, piroză; anghină), din slov., sb. žig, cf. sl. žegati şi žigati "a arde" (Cihac, II, 510, crede că sensul de "piroză" şi cel de "anghină" provin din mag. gyik, ceea ce nu pare posibil fonetic); jip (var. jep), s.n. (jeg, murdărie), probabil prin încrucişarea lui jep sau jig cu lip (după Gáldi, Dict., 140, din mag. gyep); jigală (var. jivală, jihală, juvală, juhală), s.f. (vătrai), din rus. žigalo, rut. žihalo (Puşcariu, Dacor., VIII, 124); jiganie, s.f. (insectă; lighioană), probabil din sb. žiganja "înţepătură", cf. rus. žigalka "muscă ce înţeapă" din sl. žuželica, după Miklosich, Lexicon, 201; din sl. žizek "insectă", după Miklosich, Slaw. Elem., 22; din sl. živiti "a trăi", cu finala de la dihanie, gînganie, după Tiktin şi Scriban; de la jig cu suf. sl. -anie adăugat în rom., după Puşcariu, Dacor., VIII, 125; de la un sl. *žeganije "usturime", după DAR); jigadină, s.f. (lighioană), încrucişare a lui jiganie, cu gadină, este cuvînt folosit de v. Voiculescu; jigăraie (var. jigăranie, jigoare, jighireală), s.f. (piroză, senzaţie de arsură; boală a cîinilor, ftizie), de la jig "piroză" cu diverse suf. (din sl. žigati "a arde", după Tiktin; din bg. žegorĭ "cîine ce suferă de căldură" şi din mag. zsigora "ardere", după Puşcariu, Dacor., VIII, 123 şi DAR); jigări, vb. refl. (a slăbi, a se sfriji), de la jigăraie sau jigoare, fiind efectul firesc al ftiziei (din mag. szigar "slab", szigorodni "a slăbi", după Cihac, II, 510 şi DAR, cf. Philippide, Principii, 297); jigăreală, s.f. (slăbiciune fizică, lipsă de vlagă); ţigărit, adj. (slab, jigărit), prin încrucişare cu ngr. τσιγαρίζω "a prăji, a arde", cf. mr. ţigărită "slabă"; jegăl, s.n. (piroză), din bg. žeglo; jigodie, s.f. (piroză; lighioană, termen depreciativ întrebuinţat pentru animale în special pentru cîini), de la jig, prin intermediul unei der. puţin clare, probabil cu un suf. sl. (după Cihac, II, 510; Tiktin; DAR şi Gáldi, Dict., 178, din mag. zsigora "ftizie a cîinilor", explicaţie ce pare insuficientă fonetic); jigodit, adj. (ftizic); jigni, vb. (refl., despre grîu, a se încinge, a fermenta; refl., despre grăsimi, a rîncezi; a răni; a ofensa, a jigni), din sl. *zignuti "a arde", cf. sb. žignuti "a înţepa" (var. jicni este un hiperurbanism care a interpretat pronunţarea greşită jigni drept greşeală similară celei de a pronunţa ognă în loc de ocnă sau togmi în loc de tocmi); jigneală, s.f. (ofensă, insultă; usturime, mîncărime). Din rom. provin rut. dzigeraj (Miklosich, Wander., 14) şi probabil mag. zsigora, de la forma trans. jigoare.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER