boaită

BOÁITĂ, boaite, s.f. (pop.) Vită (slabă). ♦ Termen de batjocură pentru oameni. – cf. magh. b o j t i "vite cornute".

Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



boáită s. f. (sil. boai-), pl. boáite

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



BOÁIT//Ă boaităe f. 1) Vită slabă. 2) fig. fam. Om care comite fapte nedemne, reprobabile; nemernic; mârşav; ticălos; netrebnic. [Sil. boai-tă] /<ung. bojti

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



boáită (boáite), s.f. – Animal, lighioană; termen injurios, al cărui sens real a dispărut în parte, şi care se aplică în mod curent vitelor, şi preoţilor. Origine necunoscută; probabil este legat de mag. (secui) bojti "stat" (DAR). Cihac, II, 483 îl consideră identic cu mag. bujtó, cf. buiac. Scriban îl derivă de la hoaită, pe care nu îl cunoaştem, şi acesta de la hoit "stîrv": ipoteză seducătoare, dar greu de susţinut în ce priveşte fonetismul. Termenul a intrat în limba literară, dar pare a fi pop. numai în Mold. – Der. boitar, s.m. (Trans., cioban, porcar), care a pătruns în mag. bojtár. După Diculescu, Elementele, 446, acest ultim cuvînt provine din gr. *βοηυήρ, de la βοηυέω "a ajuta".

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER