anumit

anumit
ANUMÍT, , anumiţi, -te, adj. 1. Care a fost hotărât, precizat. O anumită zi. O anumită casă. ♦ Deosebit, special, aparte. Se uita într-un anumit fel. 2. Unul, oarecare. Anumiţi oameni. – Anume + suf. -it (după germ. bestimmt).
Trimis de RACAI, 30.09.2003. Sursa: DEX '98

ANUMÍT adj. 1. anume, aparte, deosebit, special, (înv. şi pop.) osebit. (Cu o metodă anumit.) 2. cunoscut, determinat, fixat, hotărât, precizat, rânduit, specificat, stabilit, statornicit. (La o dată anumit.) 3. oarecare, (înv.) oarecine. (Vorbea cu un anumit dispreţ.)
Trimis de siveco, 02.04.2005. Sursa: Sinonime

anumít adj. m., pl. anumíţi; f. sg. anumítă, pl. anumíte
Trimis de siveco, 20.01.2008. Sursa: Dicţionar ortografic

ANUMÍ//T anumittă (anumitţi, anumitte) 1) Care a fost hotărât; cunoscut; ştiut. La anumitte ore. 2) Care este deosebit; special. Într-un anumit mod. 3) la pl. Indiferent care; o parte din; unii. anumitţi oameni. /anume + suf. anumitit
Trimis de siveco, 16.11.2007. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужен реферат?

Look at other dictionaries:

  • anumít — adj. m., pl. anumíţi; f. sg. anumítã, pl. anumíte …   Romanian orthography

  • plasa — PLASÁ, plasez, vb. I. 1. tranz. A investi băni, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde mărfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. tranz. A spune o vorbă la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discuţii). 3.… …   Dicționar Român

  • situa — SITUÁ, situez, vb. I. refl. A ocupa un anumit loc într o ordine, într o ierarhie; p.ext. a lua o anumită atitudine faţă de o problemă dată; a activa de pe o anumită poziţie. ♦ tranz. A aşeza într un anumit loc; a desemna locul cuiva. – fr. situer …   Dicționar Român

  • ţine — ŢÍNE, ţin, vb. III. I. tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în braţe etc.) şi a nu lăsa să scape. ♢ expr. A i ţine (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi naş cuiva la cununie; b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieţii cu o lumânare… …   Dicționar Român

  • expert — EXPÉRT, Ă, experţi, te, s.m. şi f., adj. 1. s.m. şi f. (Adesea adjectival) Persoană care posedă cunoştinţe temeinice într un anumit domeniu; specialist de mare clasă. ♦ spec. Persoană competentă într un anumit domeniu, numită de un organ de stat… …   Dicționar Român

  • sens — SENS, sensuri, s.n. 1. Înţeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcţii gramaticale); semnificaţie. ♦ (În semiotică) Înţelesul unui semn. ♦ Conţinut noţional sau logic. Îmi spui cuvinte fără sens. 2. Temei… …   Dicționar Român

  • clasa — CLASÁ, clasez, vb. I. tranz. 1. A aranja, a împărţi, a rândui ceva (după caractere distinctive) pe clase sau categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ refl. A obţine un anumit loc în clasamentul unei clase, la un concurs etc. 2. A înceta un proces… …   Dicționar Român

  • dispoziţie — DISPOZÍŢIE, dispoziţii, s.f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într o lege sau într un regulament; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior şi obligatorie pentru organul în subordine. ♢ loc. adv. La dispoziţie = la îndemână. ♢ expr …   Dicționar Român

  • local — LOCÁL, Ă, (1) localuri, s.n. (2) locali, e, adj. 1. s.n. Clădire sau grup de încăperi de utilitate publică (ocupate de o întreprindere, de o instituţie etc.). ♦ Sală special amenajată unde se serveşte publicului mâncare sau băutură; restaurant,… …   Dicționar Român

  • merge — MÉRGE, merg, vb. III. intranz. I. 1. A se mişca deplasându se dintr un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (fam.; despre mâncăruri şi băuturi) A… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”