jurământ

jurământ
JURĂMÂNT, jurăminte, s.n. 1. Afirmare, promisiune, făgăduială solemnă făcută de o persoană (adesea printr-o anumită formulă în care este invocată divinitatea) de a spune adevărul în legătură cu anumite fapte; jur3. 2. Angajament solemn, exprimat de obicei printr-o anumită formulă, prin care cineva se obligă să-şi facă datoria (faţă de popor, de stat etc.). 3. Promisiune, făgăduială fermă de a face ceva. – Din lat. juramentum.
Trimis de cata, 24.02.2006. Sursa: DEX '98

JURĂMÂNT s. 1. legământ, (înv. şi reg.) juruinţă, (reg.) jur, (înv.) jurare. (Şi-a respectat jurământul.) 2. jurământ fals v. sperjur; jurământ mincinos v. sperjur.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

jurământ s. n., pl. jurămínte
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

JURĂM//ÂNT jurământíntre n. 1) Promisiune solemnă făcută de cineva, de regulă în public, printr-o formulă fixă (cu invocarea divinităţii sau a unei valori morale recunoscute). 2) Angajament solemn faţă de stat sau de popor, pronunţat de o persoană în public, într-o formulă fixă. 3) Promisiune fermă. /<lat. juramentum
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужна курсовая?

Look at other dictionaries:

  • jurãmấnt — s. n., pl. jurãmínte …   Romanian orthography

  • jura — JURÁ, jur, vb. I. 1. tranz. şi refl. A afirma, a declara ceva sub jurământ, a depune un jurământ. ♢ tranz. A întări, a confirma la judecată, prin jurământ, o depoziţie sau o mărturie. ♢ refl. A promite prin jurământ. 2. refl. (pop.) A se afurisi …   Dicționar Român

  • sperjur — SPERJÚR, Ă, (1) sperjuri, e, s.m. şi f., (2) sperjururi, s.n. 1. s.m. şi f. Persoană care jură fals sau care îşi calcă jurământul. 2. s.n. (Rar) Faptul de a şi călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în faţa… …   Dicționar Român

  • deferi — DEFERÍ, defér, vb. IV. tranz. 1. (Determinat prin justiţiei , tribunalului etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Neobişnuit) A acorda, a conferi (o cinste,… …   Dicționar Român

  • depune — DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. tranz. A lăsa un obiect din mână, punându l undeva. ♢ expr. A depune bani (la o instituţie bancară) = a lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituţie bancară). A depune mandatul = a renunţa la o însărcinare… …   Dicționar Român

  • jur — JUR1, juri, s.m. (Astăzi rar) Jurat1. ♢ (În vechea organizare judecătorească) Curte cu juri = organ de jurisdicţie pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componenţa căruia intrau juraţi1. – Din fr. jury. Trimis de cata, 03.03 …   Dicționar Român

  • omagiu — OMÁGIU, omagii, s.n. 1. (În evul mediu) Ceremonie care cuprindea jurământul de credinţă şi de supunere al unui vasal faţă de suzeranul său. 2. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinţei, respectului, admiraţiei sau recunoştinţei faţă de …   Dicționar Român

  • afidavit — afidavít s. n. Trimis de siveco, 18.10.2004. Sursa: Dicţionar ortografic  AFIDAVÍT s.n. (jur.) Depoziţie scrisă sau orală dată sub prestare de jurământ. [< fr., engl. affidavit]. Trimis de LauraGellner, 18.10.2004. Sursa: DN  AFIDAVÍT s …   Dicționar Român

  • fârtat — FÂRTÁT, fârtaţi, s.m. (pop.) Prieten nedespărţit al cuiva, legat de el prin jurământ până la moarte; frate de cruce. ♦ Tovarăş, ortac. ♦ Termen cu care se adresează cineva unui prieten sau cuiva căruia ţine să i arate prietenie. [var.: fărtát s.m …   Dicționar Român

  • jurare — JURÁRE, jurări, s.f. (înv.) Acţiunea de a (se) jura şi rezultatul ei; jurământ. ♢ Blestem. – v. jura. Trimis de cata, 03.03.2002. Sursa: DEX 98  JURÁRE s. v. jurământ, legământ. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime  juráre s. f., g. d …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”