- fârtat
- FÂRTÁT, fârtaţi, s.m. (pop.) Prieten nedespărţit al cuiva, legat de el prin jurământ până la moarte; frate de cruce. ♦ Tovarăş, ortac. ♦ Termen cu care se adresează cineva unui prieten sau cuiva căruia ţine să-i arate prietenie. [var.: fărtát s.m.] – Din *frătat (< frate + suf. -at, după sl. pobratim < bratŭ "frate").Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98FÂRTÁT s. v. amic, frate de cruce, prieten, tovarăş.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimefârtát s. m., pl. fârtáţiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficFÂRTÁ//T fârtatţi m. Prieten nedespărţit, legat prin jurământ; frate de cruce. /frate + suf. fârtatatTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXfîrtát (fârtáţi), s.m. – 1. Frate de cruce; legătură de rudenie spirituală contractată voluntar între prieteni, printr-un jurămînt, amestec de sînge şi alte ritualuri care, în credinţa poporului, îi face pe aceşti prieteni să devină rude de sînge. – 2. Tovarăş, ortac. – var. (rare) fărtat, furtat. Mr. fîrtat, megl. fărtat, furtat. part. de la lat. fratrāre, al cărui rezultat s-a pierdut în rom., dar cf. mr. mfărtare. Obiceiul pare de origine sl. După Puşcariu 644 şi DAR, de la frate, cu suf. participial -at; după Schuchardt, ZRPh., I, 481 şi Skok, Arch. rom., VIII, 142, de la frate, pe baza unui model sl. care nu se indică. cf. Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 466. – Der. fîrtăciune, s.f. (înv., frăţie de cruce); fîrtăţi, vb. refl. (a se face frate de cruce); fîrtăţie, s.f. (frăţie de cruce); nefîrtatul, s.m. (dracul); înfîrtăţi, vb. (a înfrăţi).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.