judecată

judecată
JUDECÁTĂ, judecăţi, s.f. 1. Facultatea (1) de a gândi logic; raţiune, inteligenţă, gândire. ♢ loc. adj. şi adv. Cu judecată = cu bun-simţ, cu tact; serios, temeinic. ♦ Părere, idee, socoteală. 2. Formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziţie în care se afirmă sau se neagă ceva. 3. Acţiunea de a judeca (4); dezbatere judiciară; proces, judeţ (I, 3); soluţie dată într-un litigiu. ♢ loc. vb. A face judecată = a judeca. ♢ expr. A da (sau a trage, a chema, a trimite etc. în ori la) judecată = a intenta cuiva un proces, a chema în faţa justiţiei. (În unele religii) Judecata de apoi = judecată divină la care Dumnezeu va chema pe toţi oamenii, la sfârşitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veşnică). – lat. judicata (pl. lui judicatum).
Trimis de cata, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

JUDECÁTĂ s. 1. v. inteligenţă. 2. v. minte. 3. gân-dire, intelect, înţelegere, minte, raţionament, raţiune, (fig.) cap. (Are o judecată extrem de limpede.) 4. minte, raţiune, (rar) cunoştinţă, (pop. şi fam.) glagore, (înv.) rezon. (O judecată normală.) 5. minte, raţionament, raţiune, (înv.) socoată, socoteală, socotinţă. (O judecată sănătoasă.) 6. v. concepţie. 7. v. pă-rere. 8. v. chibzuială. 9. v. apreciere. 10. proces.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

JUDECÁTĂ s. v. condamnare, jurisdicţie, osândă, pedeapsă.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

judecátă s. f., g.-d. art. judecăţii; pl. judecăţi
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

JUDEC//ÁTĂ judecatăăţi f. 1) Facultate a omului de a gândi logic şi de a înţelege sensul şi legătura fenomenelor; intelect, minte; raţiune. ♢ Cu judecată a) cu bun-simţ; cu chibzuială; b) temeinic. 2) Formă fundamentală a gândirii, exprimată printr-o propoziţie în care se afirmă sau se neagă ceva. 3) Gând exteriorizat în care se afirmă sau se neagă ceva; raţionament. 4) Punct de vedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); opinie, părere, considerent; cuvânt. 5) jur. Întrunire a unei instanţe judecătoreşti pentru soluţionarea unor chestiuni de natură penală sau civilă; acţiune judiciară; proces. ♢ A da (sau a chema, a trimite) în judecată (pe cineva) a intenta un proces cuiva; a deferi judecăţii (pe cineva), judecatăata de apoi judecată divină care se crede că va avea loc la sfârşitul lumii. /<lat. judicata
Trimis de siveco, 10.02.2009. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем решить контрольную работу

Look at other dictionaries:

  • judecátã — s. f., g. d. art. judecäţii; pl. judecäţi …   Romanian orthography

  • minte — MÍNTE, minţi, s.f. 1. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înţelege; raţiune, intelect. ♢ loc. adj. Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă; p. ext. înţelept. ♢ loc. adj. şi adv. Fără (de) minte = nebun; nesocotit, nesăbuit. ♢ expr. Ieşit… …   Dicționar Român

  • raţiune — RAŢIÚNE, (2, 3) raţiuni, s.f. 1. Facultatea omului de a cunoaşte, de a gândi logic, de a înţelege sensul şi legătura fenomenelor; p. ext. judecată, minte. ♦ Treapta a doua a cunoaşterii, caracterizată prin faptul că operează cu noţiuni, judecăţi… …   Dicționar Român

  • acţiona — ACŢIONÁ, acţionez, vb. I. 1. intranz. A întreprinde o acţiune, o faptă etc. ♢ expr. (tranz.) A acţiona (pe cineva) în justiţie (sau în judecată) = a intenta un proces, a da în judecată. ♦ A exercita o influenţă asupra cuiva sau a ceva; a avea… …   Dicționar Român

  • concluzie — CONCLÚZIE, concluzii, s.f. 1. Încheiere a unui şir de judecăţi; gândire dedusă dintr o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăţi date şi al cărei adevăr depinde de adevărul judecăţilor date. 2. Ultima parte …   Dicționar Român

  • rezonabil — REZONÁBIL, Ă, rezonabili, e, adj. 1. (Despre oameni) Care are o judecată sau o comportare raţională; cu judecată; cumpănit, cuminte. ♦ (Despre acţiuni, fapte etc.) Care se menţine în limitele normale, obişnuite; care nu are nimic ieşit din comun; …   Dicționar Român

  • asesor — ASESÓR, OÁRE, asesori, oare, s.m. şi f. (În trecut) Reprezentat al poporului în unele complete de judecată. – Din lat. assesor, fr. assesseur. Trimis de cata, 15.02.2004. Sursa: DEX 98  asesór s. m., pl. asesóri Trimis de siveco, 10.08.2004.… …   Dicționar Român

  • cap — CAP1, (I, III) capete, s.n., (II) capi, s.m. I. s.n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simţ şi orificiul bucal. ♢ loc. adv. Din cap până n picioare = de… …   Dicționar Român

  • silogism — SILOGÍSM, silogisme, s.n. Raţionament deductiv care conţine trei judecăţi legate între ele astfel încât cea de a treia judecată, care reprezintă o concluzie, se deduce din cea dintâi prin intermediul celei de a doua. – Din fr. syllogisme, lat.… …   Dicționar Român

  • judeţ — JUDÉŢ, (I, 1, 2) judeţi, s.m., (I, 3, 4, II) judeţe, s.n. I. 1. s.m. (În vechea organizare a Ţării Româneşti) Denumire dată cârmuitorului unui oraş; primar. 2. s.m. (Învechit şi regional) Judecător (1). 3. s.n. Judecată (3). 4. s.n. (înv.; în… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”