intonaţie

intonaţie
INTONÁŢIE, intonaţii, s.f. 1. (muz.) Emitere (corectă) a înălţimii unui sunet. 2. Variaţie de înălţime a vocii în timpul vorbirii, interpretării unui text etc.; inflexiune, ton, accent. (var.: (rar) intonaţiúne s.f.] – Din fr. intonation.
Trimis de valeriu, 08.08.2006. Sursa: DEX '98

INTONÁŢIE s. 1. v. inflexiune. 2. v. ton.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

intonáţie s. f. (sil. -ţi-e), art. intonáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. intonáţiei; pl. intonáţii, art. intonáţiile (sil. -ţi-i-)
Trimis de siveco, 08.08.2006. Sursa: Dicţionar ortografic

INTONÁŢI//E intonaţiei f. 1) Grad de modulare a vocii în timpul vorbirii; ton. 2) Mod de emitere a sunetelor unei melodii. [G.-D. intonaţiei] /<fr. intonation, it. intonazione
Trimis de siveco, 08.08.2006. Sursa: NODEX

INTONÁŢIE s.f. 1. Modulaţia vocii în timpul vorbirii. 2. (muz.) Manieră de a intona un sunet cu vocea sau cu un instrument. ♦ Faptul de a începe cântarea unei bucăţi vocale. [gen. -iei, var. intonaţiune s.f. / cf. it. intonazione, fr. intonation].
Trimis de LauraGellner, 08.08.2006. Sursa: DN

INTONÁŢIE s. f. 1. modulaţia vocii în timpul vorbirii. 2. (muz.) manieră de a intona un sunet cu vocea, sau cu un instrument. (< fr. intonation)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем написать реферат

Look at other dictionaries:

  • intonáţie — s. f. (sil. ţi e), art. intonáţia (sil. ţi a), g. d. art. intonáţiei; pl. intonáţii, art. intonáţiile (sil. ţi i ) …   Romanian orthography

  • ton — TON1, toni, s.m. Peşte teleostean răpitor marin care seamănă cu pălămida, ajungând până la lungimea de patru metri (Thunnus thynnus). – Din fr. thon. Trimis de RACAI, 07.12.2003. Sursa: DEX 98  TON2, tonuri, s.n. I. 1. Sunet simplu, produs de o… …   Dicționar Român

  • accent — ACCÉNT, accente, s.n. 1. Pronunţare mai intensă, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr un cuvânt sau a unui cuvânt dintr un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca această pronunţare sau altă… …   Dicționar Român

  • intonaţional — INTONAŢIONÁL, Ă, intonaţionali, e, adj. Referitor la intonaţie. [pr.: ţi o ] – Din germ. intonational. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  intonaţionál adj. m. (sil. ţi o ), pl. intonaţionáli; f …   Dicționar Român

  • tonalitate — TONALITÁTE, tonalităţi, s.f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Raportul dintre sunetele unei scări muzicale faţă de acordul ei principal. 2. (lingv.) Înălţime caracteristică a unei vocale în scara normală a tonurilor. ♦… …   Dicționar Român

  • intonaţiune — INTONAŢIÚNE s.f. v. intonaţie. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  INTONAŢIÚNE s.f. v. intonaţie. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN …   Dicționar Român

  • monoton — MONOTÓN, Ă, monotoni, e, adj. (Despre sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care păstrează mereu acelaşi ton. ♦ fig. Care indispune, plictiseşte etc. prin lipsa de variaţie sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone. Trimis de… …   Dicționar Român

  • tautologie — TAUTOLOGÍE, tautologii, s.f. 1. Greşeală de limbă care constă în repetarea inutilă a aceleiaşi idei, formulată cu alte cuvinte; cerc vicios, pleonasm. 2. Fenomen sintactic care constă în repetarea unor cuvinte cu acelaşi sens, dar cu funcţiuni… …   Dicționar Român

  • ton — I. (peşte) s. m., pl. toni II. (sunet, tonalitate, intonaţie, atmosferã, nuanţã) s. n., pl. tónuri …   Romanian orthography

  • ce — pron. invar. I. (Interogativ, uneori cu nuanţă exclamativă) 1. (Exprimă o întrebare) Ce ai? ♦ (fam.; ca răspuns la o chemare) Poftim? ♦ (Cu valoare de interjecţie) Cum adică?! Se poate?! Nu l am găsit! – Ce? ♦ (Adjectival) Care? Ce fel de... ? 2 …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”