- tautologie
- TAUTOLOGÍE, tautologii, s.f. 1. Greşeală de limbă care constă în repetarea inutilă a aceleiaşi idei, formulată cu alte cuvinte; cerc vicios, pleonasm. 2. Fenomen sintactic care constă în repetarea unor cuvinte cu acelaşi sens, dar cu funcţiuni diferite, marcate de obicei prin deosebire de intonaţie sau de formă şi care, exprimând identitatea celor doi termeni, are rolul de a sublinia o calitate sau o acţiune. 3. (log.) Judecată în care subiectul şi predicatul sunt exact aceeaşi noţiune. 4. Expresie din logica simbolică, care, în limitele unui sistem formal, este adevărată în orice interpretare. [pr.: ta-u-] – Din fr. tautologie, lat. tautologia.Trimis de mihvar, 17.10.2007. Sursa: DEX '98TAUTOLOGÍE s. 1. v. pleonasm. 2. (în logica simbolică) expresie identic-adevărată, expresie validă, lege logică, teză logică.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimetautologíe s. f. (sil. ta-u-), art. tautología, g.-d. art. tautologíei; pl. tautologíi, art. tautologíileTrimis de siveco, 17.05.2006. Sursa: Dicţionar ortograficTAUTOLOGÍ//E tautologiei f. 1) Repetare inutilă a aceluiaşi gând, formulat prin aceleaşi cuvinte sau prin cuvinte apropiate ca sens. 2) lingv. Greşeală constând în repetarea unor cuvinte identice sau apropiate ca sens şi ca expresie, dar diferite sub raport sintactic. 3) log. Judecată în care subiectul şi predicatul exprimă exact aceeaşi noţiune. [G.-D. tautologiei; Sil. ta-u-] /<fr. tautologie, lat. tautologiaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXTAUTOLOGÍE s.f. 1. Repetare inutilă cu alţi termeni a aceleiaşi idei; pleonasm. 2. (log.) Judecată în care subiectul şi predicatul sunt aceeaşi noţiune, exprimată sau nu prin acelaşi cuvânt. ♦ (În logica simbolică) Expresie care în cadrul unui sistem formal este adevărată în orice interpretare. [gen. -iei. / < fr. tautologie, cf. gr. tauto – acelaşi, logos – cuvânt].Trimis de LauraGellner, 31.05.2007. Sursa: DNTAUTOLOGÍE s. f. I. 1. (log.) judecată în care subiectul şi predicatul sunt exact aceeaşi noţiune, exprimată sau nu prin acelaşi cuvânt. 2. (în logica simbolică) expresie care în cadrul unui sistem formal este adevărată în orice interpretare. II. 1. pleonasm. 2. fenomen sintactic constănd din repetarea unor cuvinte cu acelaşi sens, dar cu funcţii diferite, marcate de obicei de o intonaţie deosebită, repetare folosită pentru a sublinia o calitate sau o acţiune. (< fr. tautologie, lat. tautologia)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.