monoton

MONOTÓN, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care păstrează mereu acelaşi ton. ♦ fig. Care indispune, plictiseşte etc. prin lipsa de variaţie sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone.

Trimis de LauraGellner, 04.06.2004. Sursa: DEX '98



MONOTÓN adj. 1. anost, banal, placid, plictisitor, uniform, (fig.) searbăd, (livr. fig.) tern. (O viaţă monoton.) 2. v. inexpresiv.

Trimis de siveco, 22.08.2008. Sursa: Sinonime



monotón adj. m., pl. monotóni; f. sg. monotónă, pl. monotóne

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



MONOTÓN monotonă (monotoni, monotone) 1) (despre sunete, melodii) Care păstrează mereu acelaşi ton; caracterizat prin acelaşi ton. 2) Care se caracterizează prin lipsă de variaţie; fără variaţii. /<fr. monotone

Trimis de siveco, 12.10.2008. Sursa: NODEX



MONOTÓN, -Ă adj. 1. (Despre sunete, melodii; adesea adv.) Care păstrează mereu acelaşi ton, lipsit de variere în intonaţie. ♦ (fig.) Uniform, fără variaţie; plictisitor. 2. (mat.; despre şiruri de numere sau despre funcţii) Care este fie crescător, fie descrescător. [< fr. monotone, cf. lat. monotonus, gr. monotonos < monos – unic, tonos – ton].

Trimis de LauraGellner, 14.06.2005. Sursa: DN



MONOTÓN, -Ă adj. 1. (despre sunete, melodii etc.; şi adv.) care păstrează mereu acelaşi ton, lipsit de varietate în intonaţie. 2. (fig.) uniform; monocord, plictisitor. 3. (mat.; despre funcţii sau şiruri de numere) care este sau crescător sau descrescător. (< fr. monotone)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN