ce

CE pron. invar. I. (Interogativ, uneori cu nuanţă exclamativă) 1. (Exprimă o întrebare) Ce ai? ♦ (fam.; ca răspuns la o chemare) Poftim? ♦ (Cu valoare de interjecţie) Cum adică?! Se poate?! Nu l-am găsit! – Ce? ♦ (Adjectival) Care? Ce fel de... ? 2. Pentru care motiv? din care cauză? Ce te miri? ♢ expr. (În formule de răspuns) De ce nu? = a) cum să nu, desigur; b) se poate, e posibil. De ce, de nece, se spune cuiva pentru a încheia discuţia când nu vrei să-i răspunzi la întrebare. ♢ (Cu valoare de conjuncţie) Nu văd de ce te superi. ♦ (pop.; cu valoare de conjuncţie cauzală) Pentru că, fiindcă, deoarece. 3. (Interogativ-exclamativ, indică surpriza, indignarea, neîncrederea etc.) Cum adică? Nu cumva? Ce! Vrei să spui că n-ai fost? II. (Adverbial) Cât (de tare, de mult), cum. Ce-aş mai râde să te văd păcălit. ♢ expr. Te miri ce = nimica toată, puţin. Cât pe ce = aproape, gata-gata. Din ce în ce = cu cât trece timpul; tot mai mult. (pop.) Numai ce = (deodată) iată că..., pe neaşteptate. ♦ (Dând nuanţă de superlativ adjectivului sau adverbului pe care-l precedă) Cât de...! III. (Cu valoare de conjuncţie) Care lucru anume. Nu mai ştia ce să facă de bucurie. ♢ expr. A şti (sau a afla) ce şi cum (e) = a fi bine informat despre ceva. IV. (Relativ) 1. Care. ♢ expr. Pe zi ce trece (sau merge) sau de ce trece (sau merge) = pe măsură ce trece timpul, tot mai mult. 2. (În legătură cu "a fi", "a găsi", cu sens explicativ) Fiinţă ticăloasă ce eşti! ♢ expr. N-ai (sau n-aveţi) pentru ce (sau de ce), formulă de politeţe prin care se răspunde cuiva care mulţumeşte. A (nu) avea de ce... = a (nu) exista motiv întemeiat pentru... 3. Ceea ce. Aţi aflat ce s-a întâmplat? ♢ expr. Ce-i drept = într-adevăr, de fapt. v. (Nehotărât) 1. Un lucru oarecare, nu ştiu ce, nu ştiu cât; ceva. ♢ (Substantivat; precedat de "un") Un ce anume. ♢ expr. (reg.) Cu mare ce = cu mare greutate; greu, anevoie. 2. (Cu repetarea verbului din propoziţia principală) A stat ce-a stat. 3. Orice, oricât. Zică cine ce va vrea. – lat. quid.

Trimis de valeriu, 13.03.2007. Sursa: DEX '98



CE pron., adj., adv., interj. 1. pron. care, (pop.) de. (Cei ce priveau.) 2. adj. care. (ce vânt te-a adus aici?) 3. pron. orice, orişice, (înv.) verice. (Zică lumea ce o vrea.). 4. adv. cât, cum. (ce-aş mai râde!) 5. interj. (interogativ) cum? poftim? (fam. şi pop.) ha? (ce? N-am auzit!)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



ce pr. invar., adj. invar.

Trimis de siveco, 13.05.2007. Sursa: Dicţionar ortografic



cel ce pr. m., g.-d. célui ce, pl. cei ce; f. sg. ceea ce, g.-d. célei ce, pl. céle ce; g.-d. m. şi f. célor ce

Trimis de siveco, 09.01.2009. Sursa: Dicţionar ortografic



de ce loc. adv., prep. + pr. sau + adj.

Trimis de siveco, 01.04.2009. Sursa: Dicţionar ortografic



din momént ce loc. conjcţ.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



după cé loc. conjcţ.

Trimis de siveco, 24.06.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



o dátă ce loc. conjcţ.

Trimis de siveco, 14.05.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



péntru ce prep. + pr.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CE¹ pron. interog. 1) (se foloseşte pentru a obţine informaţii despre un obiect necunoscut) Care (anume) obiect? Ce a căzut? Ce duci? 2) pop. (se foloseşte pentru a obţine informaţii despre cauza unei acţiuni, unei stări etc.) Din care cauză? Pentru care motiv? De ce? De ce eşti trist? 3) pop. (se foloseşte pentru a obţine informaţii despre o valoare sau o cantitate) Cât? Ce te costă? 4) (se foloseşte în întrebări retorice) Ce este mai scump decât libertatea? 5) (fiind însoţit de o intonaţie exclamativă, exprimă supărare, indignare, surpriză etc.) Ce spui?! Ce faci?! /<lat. quid

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



CE² pron. rel. (se foloseşte pentru a înlocui numele unui obiect şi a introduce o propoziţie subordonată) Ceea ce; care. ♢ Se ştie ce şi cum a cunoaşte amănunţit, în detalii. Din ce în ce mai în mod ascendent sau descendent (în timp). Cât pe ce mai-mai; gata-gata. Cu mare ce cu mare greutate. Te miri ce ceva neînsemnat; un fleac. De ce din care cauză. O dată ce întrucât; deoarece. În timp (sau în vreme) ce în perioada cât. /<lat. quid

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ce pron. inter. şi rel. – 1. pron. şi adj. inter. De ce, la ce, pentru ce. – 2. pron., adj. şi adv. exclamativ; cu această funcţie este adesea însoţit de mai – Ce de! – 3. pron. şi adj., exprimînd o interogaţie indirectă, după vb. declarandi sau sentiendi. – 4. Care (pron. rel.) – Cel ce. Ce şi cum. – Ce e drept. – Cine ştie ce. – Numai ce. – Cît pe ce. Pe ce ... pe atît. – 5. Înainte de vb. a fi, indică o definiţie ai cărei termeni sînt inversaţi, obiectul sau persoana definite fiind precedate de noţiunea care le defineşte: fiinţă ticăloasă ce sînt (Negruzzi); prost ce eşti (Creangă). – 6. (înv.) Dar (cu acest sens, astăzi se foloseşte ci). – 7. (s.m. sing.) Ceva, un lucru oarecare, un obiect nedeterminat. – Mr. ţe, ţi, megl. ţi, istr. ţe. lat. quid (Diez, I, 123; Puşcariu 326; Candrea-Dens., 296; REW 6953; DAR); cf. it. che, prov., cat., fr., sp., port. que. Pentru adăugarea lui mai (2), cf. modismul sp. qué cosa más bonita "ce lucru minunat!". Sensul 5 se poate explica fie prin valoarea relativă a lui ce (= fiinţă ticăloasă care sînt), fie prin funcţia sa exclamativă (ce fiinţă ticăloasă sînt). Ce este identic cu conj. ci (cf. sensul 6) care s-a despărţit de el în epoca modernă (sec. XVII-XVIII), cu sensul specializat de "dar". Identitatea sa nu prezintă îndoieli, şi este frecventă, în textele vechi, folosirea lui ce cu accepţia modernă a lui ci (mr. ţi), cf. Puşcariu 358 şi DAR.Totuşi, Cipariu, gram., 115 şi Tiktin au încercat să-l explice pe ci plecînd de la quin. Compară căci (înv. căce), cf. că; ceva (mr. ţîva), adv. şi pron. indef. (înv.), cu va (‹ a voi), cu var. cevaşi, cevaşilea; fiece, pron. indef.; oarece, pron. indef., cu var. oareş(i)ce; orice, pron. indef.; nişte, art. indef., în loc de nişce ‹ nu şt(iu) ce; verice, pron. indef.

Trimis de blaurb, 20.01.2007. Sursa: DER