cea

CEA interj. Strigăt cu care se mână boii spre dreapta. ♦ (Substantivat) Partea dreaptă; dreapta. [var.: (reg.) ceála interj.] – Onomatopee.

Trimis de valeriu, 03.03.2003. Sursa: DEX '98



Cea ≠ hăis

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



CEA interj. (Ban.) hoc! (cea !, Plăvane.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



cea interj.

Trimis de siveco, 25.03.2007. Sursa: Dicţionar ortografic



CEA interj. (se foloseşte pentru a îndemna boii spre dreapta). ♢ Bou de cea bou care se înjugă în partea dreaptă. /Onomat.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ceá interj. – Strigăt cu care se mînă boii la dreapta. -var. ceala, ţa. lat. ecce hac (Drăganu, Dacor., III, 692), cf. it. qua "pe aici", fr. ça, sp. acá (Drăganu crede că var. ceala reprezintă lat. ecce hac illac). După Philippide, ZRPh., XXXI, 302; Nandriş, RF, I (1928), 185-8 şi DAR, este art. cea (m. cel) şi trebuie interpretată ca expresie eliptică, în loc de cea parte. Pentru Iordan, BF, IX, 117, este vorba de o creaţie expresivă. Din rom. provin mag. csá(h), csále (Drăganu, Dacor., III, 692), rut. ča(la) (Miklosich, Wander., 16); pol. chala, sb. ča. Poate trebuie adăugat aici ceaş (var. ceas), interj. (se foloseşte la mulsul vacilor, pentru a le cere să-şi mute piciorul), care ar putea fi de asemenea creaţie spontană dar care, în realitate, se poate considere ca un comp. de la cea cu şi, ca acişi, aşaşi, atunceşi, etc. După Philippide, ZRPh., XXXI, 302, din lat. cessa, imperativ de la cessare; însă acestă explicaţie se bazează pe var., mai puţin frecventă decît ceaş, şi nu ţine de o circumstanţă caracteristică şi anume că ceaş, la fel ca cea, se poate folosi numai pentru animale bovine. Aceeaşi interj. se foloseşte ca îndemn pentru a urina, uz în care coincide cu tc. ciş "urină".

Trimis de blaurb, 20.01.2007. Sursa: DER