interdependénţã — s. f., g. d. art. interdependénţei … Romanian orthography
corelaţie — CORELÁŢIE, corelaţii, s.f. 1. Relaţie, legătură reciprocă între două sau mai multe lucruri sau fenomene; relaţie în care unul dintre termeni nu poate exista fără celălalt. 2. Dependenţă reciprocă, relaţie a două fenomene sau procese între… … Dicționar Român
geocancerologie — GEOCANCEROLOGÍE s.f. Disciplină care studiază evoluţia cancerului în interdependenţă cu alimentaţia şi clima (2). [pr.: ge o ] – Din fr. géocancerologie. Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 GEOCANCEROLOGÍE s. f. disciplină care studiază… … Dicționar Român
intercondiţionare — INTERCONDIŢIONÁRE, intercondiţionări, s.f. Legătură şi condiţionare reciprocă între lucruri, fenomene, procese etc.; interdependenţă. [pr.: ţi o ] – Inter1 +condiţionare. Trimis de valeriu, 21.07.2003. Sursa: DEX 98 intercondiţionáre s. f., g.… … Dicționar Român
sincronism — SINCRONÍSM, sincronisme, s.n. Existenţa în acelaşi timp sau desfăşurarea paralelă a două sau a mai multor fapte, fenomene sau evenimente; simultaneitate. ♢ Sincronism sonor = simultaneitate a înregistrărilor sonore cu cele ale imaginilor, în… … Dicționar Român
combinat — COMBINÁT2, Ă, combinaţi, te, adj. Care este alcătuit din mai multe elemente diferite; care formează o combinaţie. ♦ spec. (chim.; despre substanţe) Compus. ♦ (Substantivat, f.) Probă sportivă complexă (de schi). – v. combina. cf. fr. c o m b i n… … Dicționar Român
complex — COMPLÉX, Ă, complecşi, xe, adj., s.n. 1. adj. Format din mai multe părţi; care îmbrăţişează, care întruneşte în sine mai multe laturi sau elemente diferite. ♦ (mat.) Număr complex = număr alcătuit prin însumarea unui număr real cu un număr… … Dicționar Român
corespondenţă — CORESPONDÉNŢĂ, corespondenţe, s.f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane. ♦ Conţinutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute într o localitate,… … Dicționar Român
determinism — DETERMINÍSM s.n. Teorie, concepţie potrivit căreia fenomenele sunt generate de înlănţuiri de cauze şi efecte, prin condiţionări şi legităţi prin interacţiuni necesare şi repetitive. – Din fr. déterminisme. Trimis de IoanSoleriu, 01.09.2004. Sursa … Dicționar Român
dualism — DUALÍSM s.n. 1. Concepţie, doctrină care consideră ca principiu al existenţei două elemente diferite şi ireductibile, materia şi spiritul. 2. (impr.) Dualitate. 3. Formă de conducere statală realizată, în 1867, printr o uniune personală între… … Dicționar Român
