instanţă

instanţă
INSTÁNŢĂ, instanţe, s.f. (Şi în sintagma instanţă judecătorească) Organ de stat însărcinat cu soluţionarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea şi persoanele juridice. ♢ expr. În ultimă instanţă = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. – Din fr. instance, lat. instantia.
Trimis de valeriu, 21.07.2003. Sursa: DEX '98

INSTÁNŢĂ s. (jur.) justiţie. (S-a prezentat în faţa instanţă.)
Trimis de siveco, 29.09.2008. Sursa: Sinonime

instánţă s. f., g.-d. art. instánţei; pl. instánţe
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

INSTÁNŢ//Ă instanţăe f. Organ de stat însărcinat cu aplicarea justiţiei. ♢ Primă instanţă primă treaptă în ierarhia jurisdicţiei. În ultimă instanţă în cele din urmă; până la urmă. /<fr. instance, lat. instantia
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

INSTÁNŢĂ s.f. Organ de stat însărcinat cu aplicarea justiţiei; autoritate judecătorească. ♢ În ultimă instanţă = până la urmă. [cf. fr. instance, it. istanza, lat. instantia < in – în, stare – a sta].
Trimis de LauraGellner, 04.08.2006. Sursa: DN

INSTÁNŢĂ s. f. organ de stat însărcinat cu judecarea cauzelor civile şi penale; autoritate judecătorească. o în ultimă instanţă = până la urmă. (< fr. instance, lat. instantia)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Look at other dictionaries:

  • instánţã — s. f., g. d. art. instánţei; pl. instánţe …   Romanian orthography

  • declinatoriu — DECLINATÓRIU, ÓRIE, declinatorii, adj. Care respinge competenţa unei instanţe sau contestă o jurisdicţie. ♦ (Substantivat, n.; în sintagma) Declinatoriu de competenţă = hotărâre prin care o instanţă constată necompetenţa ei şi trimite cauza la o… …   Dicționar Român

  • apel — APÉL, apeluri, s.n. 1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr un colectiv, spre a verifica prezenţa lor într un anumit loc. 2. Chemare scrisă sau orală adresată maselor, unei colectivităţi etc. 3. Cerere, rugăminte. ♢ loc. vb. A face… …   Dicționar Român

  • tribunal — TRIBUNÁL, tribunale, s.n. 1. Instanţă judecătorească (cu atribuţii determinate). ♦ (În vechea organizare judecătorească) Instanţă intermediară între judecătorie şi curtea de apel, care îşi întindea jurisdicţia asupra unui judeţ. 2. Local în care… …   Dicționar Român

  • faliment — FALIMÉNT, falimente, s.n. Situaţie de insolvabilitate în care se află un comerciant, un industriaş etc., declarată de o instanţă judiciară; fig. ruină, eşec total. ♢ expr. A da faliment = a) a nu şi mai putea face plăţile (în calitate de… …   Dicționar Român

  • evocaţie — EVOCÁŢIE, evocaţii, s.f. (Rar) Evocare. ♦ Trimitere a unei cauze spre judecare la altă instanţă. – Din lat. evocatio, fr. évocation. Trimis de ionel bufu, 14.06.2004. Sursa: DEX 98  evocáţie s. f. → vocaţie Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa:… …   Dicționar Român

  • decizie — DECÍZIE, decizii, s.f. 1. Hotărâre luată în urma examinării unei probleme, a unei situaţii etc., soluţie adoptată (dintre mai multe posibile); rezoluţie. ♦ Hotărâre luată de un organ al administraţiei de stat sau de un organ de jurisdicţie. 2.… …   Dicționar Român

  • for — FOR, (2) foruri, s.n. 1. Piaţă publică în Roma antică, unde era concentrată viaţa social politică, religioasă şi economică a oraşului şi unde se judecau procesele. 2. Autoritate, instanţă, organ de stat. 3. (În sintagma) For interior = conştiinţă …   Dicționar Român

  • inextremis — IN EXTRÉMIS loc. adv. 1. Silit de împrejurări, neavând altă posibilitate; în ultimă instanţă. 2. Pe patul de moarte, în ultimul moment al vieţii. – loc. lat. Trimis de valeriu, 14.07.2006. Sursa: DEX 98  in extrémis loc. adv. Trimis de siveco,… …   Dicționar Român

  • jurisdicţie — JURISDÍCŢIE, jurisdicţii, s.f. 1. Putere, competenţă de a judeca a unui judecător sau a unei instanţe. 2. Totalitatea instanţelor judecătoreşti de acelaşi grad. 3. Ansamblul organelor care au competenţa de a judeca pricini de aceeaşi categorie. 4 …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”