genunchi

GENÚNCHI, genunchi, s.m. 1. Parte a piciorului (la oameni şi la unele animale) care cuprinde regiunea articulaţiei femurului cu tibia (incluzând şi rotula). ♢ În genunchi = cu picioarele îndoite din genunchi şi cu gambele aşezate pe pământ. Pe genunchi = pe porţiunea anterioară a picioarelor, imediat mai sus de genunchi (1) (când cineva şade). ♢ expr. Cu genunchii la gură = ghemuit, strâns. A cădea în genunchi (înaintea cuiva) = a se lăsa cu genunchii (1) la pământ (înaintea cuiva) în semn de umilinţă, de respect sau pentru rugăciune; p. ext. a ruga pe cineva în mod stăruitor, călduros, cu umilinţă. A i se tăia cuiva genunchii = a avea senzaţia că nu se mai poate ţine pe picioare (de emoţie). ♦ Lovitură dată cuiva cu genunchiul (1). 2. Deformare a pantalonilor în dreptul genunchilor (1). [var.: (reg.) genúnche s.m.] – lat. genuc(u)lum (= geniculum).

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



genúnchi s. m., art. genúnchiul; pl. genúnchi

Trimis de siveco, 29.07.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



GENÚNCHI genunchi m. 1) (la om şi la unele animale) Partea din faţă a piciorului care cuprinde regiunea articulaţiei femurului cu tibia. ♢ Oul genunchiului rotula. În genunchi cu genunchii pe pământ. Pe genunchi pe partea anterioară a picioarelor mai sus de genunchi. A cădea în genunchi a se ruga umilitor, aşezându-se în genunchi (în faţa cuiva). A i se tăia cuiva genunchii a nu se mai putea ţine pe picioare (de emoţie, de frică, de oboseală etc.). Cu genunchii la gură ghemuit. 2) Deformare rotunjită a pantalonilor în dreptul acestei părţi a piciorului. /<lat. genuc(u)lum

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX