- furnică
- FURNÍCĂ, furnici, s.f. (La pl.) Grup de insecte din ordinul himenopterelor, de talie mică sau mijlocie, negre sau roşii, care trăiesc în colonii; (şi la sg.) insectă care face parte din acest grup. ♢ Harnic ca o furnică, se spune despre un om foarte muncitor. ♢ Furnică albă = termită. [pl. şi: (rar) furnice] – lat. formica.Trimis de romac, 13.09.2007. Sursa: DEX '98furnícă s. f., g.-d. art. furnícii; pl. furníciTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficFURNÍ//CĂ furnicăci f. Insectă de talie mică cu corpul alungit, subţiat la mijloc, care trăieşte în colonii în cuiburi subterane cu muşuroaie la suprafaţa solului. [G.-D. furnicii] /<lat. fornicaTrimis de siveco, 02.07.2005. Sursa: NODEXfurnícă (-ci), s.f. – Insectă din ordinul himenopterelor (Formica nigra). – Mr., megl. furnigă, istr. frunigę. lat. formῑca (Puşcariu 681; Candrea-Dens., 697; REW 3445; DAR), cf. it. formica, prov., cat., port. formiga, fr. fourmi, sp. hormiga (gal. formiga, astur. forniga, arag. furnica). Formele dialectale din sp. şi din fr. fourniga, fournigo par a demonstra că n, explicat de Candrea-Dens., prin influenţa labialei, este anterior rom. (cf. Meyer, alb. St., IV, 84). Der. furnica, vb. (a mişuna, a forfoti; a ustura, a înţepa), poate reprezenta direct. lat. formicāre (Puşcariu 630; Candrea-Dens., 701; REW 3446; DAR); furnicătură (var. furnicăreală), s.f. (usturime, înţepătură); furnicat, s.n. (usturime, înţepătură); furnicar, s.n. (muşuroi; mulţime care mişună), megl. furmigar, cf. calabr. furmicaru (Puşcariu 683; Candrea-Dens., 698 şi DAR îl consideră der. de la un lat. *formῑcārium; poate fi un der. intern. al rom.); înfurnica, vb. (înv., a mişuna); furnicar, s.m. (furnică, Formica rubra; mamifer care se hrăneşte cu furnici, Merops apiaster; pasăre, albinărel, Picus minor); furnicei (var. funicei), s.m. pl. (urticarie; cîrcel); furnicos, adj. (plin de furnici).Trimis de blaurb, 02.10.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.