- furculiţă
- FURCULÍŢĂ, furculiţe, s.f. 1. Obiect (de metal) alcătuit dintr-un mâner şi doi până la patru dinţi, cu ajutorul căruia se duce mâncarea la gură; furcuţă (2). ♢ loc. adj. În furculiţă (sau în furculiţe) = (despre barbă) cu părţile laterale mai lungi decât mijlocul; (despre mustăţi) cu capetele răsucite în sus. 2. Fiecare dintre cele două piese curbate, încrucişate la unul dintre capete, prin care este fixată inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal; gemănare. [pl. şi: furculiţi] – Furcă + suf. -uliţă.Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98FURCULÍŢĂ s. 1. (Transilv.) furcuţă. (furculiţă pentru mâncat.) 2. (tehn.) gemănare, (reg.) ciorobă-riţă, lişiţă. (furculiţă la car.) 3. (tehn.) (reg.) pieptene. (furculiţă pentru ţesături groase.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimefurculíţă s. f., g.-d. art. furculíţei; pl. furculíţeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficFURCULÍŢ//Ă furculiţăe f. 1) Obiect de uz casnic, alcătuit dintr-un mâner şi câţiva dinţi la capăt, cu care se mănâncă. ♢ Barbă în furculiţă barbă cu părţile laterale prelungite şi cu mijlocul mai scurt. Mustăţi în furculiţă mustăţi cu capetele aduse şi răsucite în sus. 2) Fiecare dintre cele două lemne încovoiate şi prinse cruciş de inima carului. [G.-D. furculiţei] / furcă + suf. furculiţăuliţăTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.