Dicționar Român. 2013.
duduitură — DUDUITÚRĂ, duduituri, s.f. Duduit. [pr.: du i ] – Dudui + suf. tură. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 DUDUITÚRĂ s. 1. cutremurare, duduit, zguduitură. (O duduitură puternică a pereţilor.) 2. bubuire, bubuit, bubuitură, detonaţie … Dicționar Român
dur — DUR1, Ă, duri, e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conţine săruri (de calciu şi magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană… … Dicționar Român
durduit — DURDUÍT s.n. (reg.) Faptul de a durdui; duduitură, duduit. – v. durdui. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 DURDUÍT s. v. duduit, duduitură, durăit, durăitură, duruit, huruială, huruit, huruitură. Trimis de siveco, 13.09.2007.… … Dicționar Român
durăt — DÚRĂT s. v. bubuire, bubuit, bubuitură, detonaţie, detunare, detunat, detunătu ră, duduit, duduitură, durăit, durăitură, duruit, huruială, huruit, huruitură, trăsnet, trăsnitură, tunet, vuiet. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime dúrăt … Dicționar Român
hurduitură — HURDUITÚRĂ, hurduituri, s.f. (reg.) Zgomot produs de ceva care huruie; huruitură, huruială, huruit1. [pr.: du i ] – Hurdui + suf. tură. Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 HURDUITÚRĂ s. v. duduit, duduitură, durăit, durăitură, duruit,… … Dicționar Român
huruitură — HURUITÚRĂ, huruituri, s.f. Zgomot produs de ceva care huruie; huruială, huruit1, hurduitură. [pr.: ru i . – var.: uruitúră s.f.] – Hurui + suf. tură. Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 HURUITÚRĂ s. duduit, duduitură, durăit, durăitură,… … Dicționar Român
