dur

dur
DUR1, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conţine săruri (de calciu şi magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulaţie nu conţine nici un element palatal. 4. fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.
Trimis de ana_zecheru, 14.12.2008. Sursa: DEX '98

DUR2 interj., v. dura1.
Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

Dur ≠ moale, maleabil
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

DUR adj. 1. v. tare. 2. agresiv, bătăios, brutal, coleric, impulsiv, iute, nestăpânit, violent, (fam. fig.) belicos. (Un om, un temperament dur.)
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

DUR adj. v. major.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

DUR adj. v. câinesc, drastic, greu, răstit, ridicat, sever, tare.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

DUR adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

dur adj. m., pl. duri; f. sg. dúră, pl. dúre
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

DUR1 dură (duri, dure) 1) (despre corpuri solide) Care nu se lasă a fi distrus cu uşurinţă; rezistent la actiunea unor forţe din exterior; tare. 2) Care este greu de suportat. Climă dură. Pedeapsă dură. 3) (despre apă) Care conţine săruri peste limita admisă; aspru. 4): Consoană dură consoană a cărei articulaţie nu conţine nici un element palatal. 5) fig. Care se caracterizează prin lipsă de indulgenţă; sever; aspru; exigent. /<fr. dur, lat. durus
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

DUR2 interj. reg. (se foloseşte pentru a reda zgomotul unui obiect ce se rostogoleşte) ♢ Dur în jos, dur în sus (sau dur încoace, dur încolo) a) se spune despre o mişcare continuă dintr-o parte în alta, despre o agitaţie fără rost; b) se spune despre un schimb de păreri continuu şi contradictoriu. /Onomat.
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

DUR, -Ă adj. 1. Tare, solid; greu de străpuns, de zgâriat. ♢ (fon.) Consoană dură = consoană care nu are nici un element palatal în articulaţia ei. 2. (Despre ape) Bogat în săruri, cu mare proporţie de săruri. 3. (fig.) Aspru; crud, neomenos. [< fr. dur, it. duro, lat. durus].
Trimis de LauraGellner, 21.05.2006. Sursa: DN

dur interj. – Exprimă zgomotul produs de rostogolirea unui obiect rotund. Creaţie expresivă. – Der. dur(a)-vur(a) (var. tura-vura), adv. (inutil, degeaba); dură, s.f. (felie, bucată rotundă; Olt., dans popular); de-a dura, adv. (de-a rostogolul); duriţă, s.f. (rotiţă, stea la pinteni); durigă, s.f. (roată, scripete); duriga, vb. (Trans., a arunca; a face să se rostogolească); durilă, s.f. (Olt., mîner de vîrtelniţă (vârtelniţă)); durui (var. durăi, durdui), vb. (a se rostogoli cu zgomot; Trans. de Vest, a tuna), a cărui ultimă formă indică o confuzie cu dudui); durăt (var. durăit, duruit), s.n. (Mold., larmă, harababură); durăitură, s.f. (harababură); duruitoare (var. durăitoare), s.f. (morişcă; cascadă); durduca, vb. (a învîrti), rezultat din încrucişarea cu durdă; durdulica, vb. (Trans., a învîrti), cuvînt identic cu cel anterior, cu infixul expresiv -li; durligi, s.m. pl. (Mold., picioare), pare o încrucişare a lui durigă cu tîrlici (târlici) (cf. Bogrea, Dacor., IV, 812).
Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DER

dur (dúră), adj. – Tare, aspru. lat. durus (sec. XIX). – Der. dura, vb. (a ţine, a fi, a dăinui); duritate, s.f. (tărie, rezistenţă); durabil, adj. (care durează); durabilitate, s.f. (trăinicie, rezistenţă); durată, s.f. (interval, răstimp), din it. durata, sau traducere din fr. durée.
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

DUR1 adj. (muz.) major. (< germ. dur)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

DUR2, -Ă adj. 1. (despre corpuri) tare, solid; greu de străpuns, de zgâriat. ♦ consoană dură = consoană care nu are nici un element palatal în articulaţia ei. 2. (despre ape) cu mare proporţie de săruri de calciu şi magneziu. 3. (fig.) aspru; crud, brutal. (< fr. dur, lat. durus)
Trimis de raduborza, 14.12.2008. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужна курсовая?

Look at other dictionaries:

  • dur — dur …   Dictionnaire des rimes

  • dur — dur, dure [ dyr ] adj., adv. et n. • Xe ; lat. durus I ♦ Adj. 1 ♦ Qui résiste à la pression, au toucher; qui ne se laisse pas entamer ou déformer facilement. ⇒ résistant, solide. Le fer, l acier sont des métaux durs. Roches dures et roches… …   Encyclopédie Universelle

  • dur — dur, dure (dur, du r ) adj. 1°   Difficile à pénétrer, à entamer, opposé à tendre, à mou. Le fer est un métal très dur. Du pain dur. Un lit dur. Du bois dur à fendre. Une pierre dure à casser. •   Pauvre ignorant ! et que prétends tu faire ? Tu… …   Dictionnaire de la Langue Française d'Émile Littré

  • Dur — (v. lat. durus „hart“; franz. Mode majeur, engl. major, ital. Modo maggiore) bezeichnet in der Musik ein Tongeschlecht. Dieses kann sich auf eine Tonart, eine Tonleiter oder einen Akkord beziehen. Dur und Moll verdrängten im Verlauf des… …   Deutsch Wikipedia

  • dur — DUR, URE. adj. Ferme, solide, difficile à pénétrer, à entamer. Dur comme marbre. Dur comme fer. Le porphyre est plus dur que le marbre. f♛/b] Il est quelquefois simplement opposé à Tendre, mou. Pain dur. OEuf dur. Viande dure. Un lit dur. Chaise… …   Dictionnaire de l'Académie Française 1798

  • dur — DUR, [du]re. adj. Ferme, solide, difficile à penetrer, à entamer. Dur comme marbre. dur comme fer. le porphyre est une pierre extremement dure. Il est quelquefois simplement opposé à tendre & à mol. Pain dur. oeuf dur. viande dure. On dit,… …   Dictionnaire de l'Académie française

  • dur — Dur, m. Est le contraire de mol, et vient directement de ce mot Latin Durus. Pain dur, Caillou dur. Il se prend aussi pour difficile. Nicole Gilles en la vie de Philippe de Valois: Iceluy Pape Benedict fut dur à donner benefices à nulles gents, s …   Thresor de la langue françoyse

  • Dur — 〈n.; s; unz.; Mus.〉 eins der beiden Tongeschlechter mit großer Terz im Dreiklang der Tonika; Ggs Moll 1 [zu mlat. b durum „der Ton h“ eigtl. „hartes b“; zu durus „hart“, nach der als „harter Klang“ empfundenen großen Terz] * * * Dur, das; [s]… …   Universal-Lexikon

  • dur — dur̃ interj. dar: Dur̃ dur̃ dur̃ rateliai važinėja ir važinėja Arm. Griaustinis tik dur dur, kad trenkia! Jnšk …   Dictionary of the Lithuanian Language

  • dur- — *dur germ., Femininum: nhd. Tür, Tor ( Neutrum); ne. door; Rekontruktionsbasis: got., an., ae., afries., anfrk., as., ahd.; Hinweis: s. *dura ; …   Germanisches Wörterbuch

  • dur — I {{/stl 13}}{{stl 8}}rz. mnż I, D. u, Mc. durze {{/stl 8}}{{stl 7}} ostra choroba zakaźna, występująca w kilku postaciach, której towarzyszy bardzo wysoka gorączka; tyfus : {{/stl 7}}{{stl 10}}Dur brzuszny, plamisty, rzekomy. {{/stl 10}}{{stl… …   Langenscheidt Polski wyjaśnień

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”