dumnezeu

DUMNEZÉU, (rar) dumnezei, s.m. 1. Fiinţă supranaturală, considerată în credinţele religioase drept creatoare a lumii şi cea care determină destinul oamenilor. ♢ loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ♢ expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acţiune întreprinsă etc.) A nu avea (sau a fi fără) nici un Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) nici un sens, nici o valoare, nici un gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în ştirea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toţi Dumnezeii = a se ruga cu insistenţă; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare şi neaşteptat noroc. (Punând accentul în frază) Dumnezeu ştie! = nu se ştie! Dumnezeule! exclamaţie de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamaţie de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamaţie de necaz, de nemulţumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau doreşti etc.)! 2. Divinitate, zeu. – lat. dom(i)ne deus.

Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



CARUL-LUI-DUMNEZÉU s. v. vizitiul.

Trimis de siveco, 30.10.2008. Sursa: Sinonime



DUMNEZÉU s. (bis.) 1. atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeire, părinte, providenţă, puternicul (art.), stăpânul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preabunul (art.), preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. şi pop.) pronie, (pop.) sfântul (art.), sântul (art.), (înv.) atotţiitorul (art.), tvoreţ, zeu. 2. v. zeu.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



Dumnezéu s. pr. m., g.-d. art. lui Dumnezéu (în expr. şi Dumnezéului)

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



Dumnezéu (zeu) s. m., art. dumnezéul; pl. dumnezéi, art. dumnezéii

Trimis de siveco, 15.01.2007. Sursa: Dicţionar ortografic



Scáunul-lui-Dumnezéu (astron.) s. pr. n.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



DUMNEZÉ//U dumnezeui m. sing. (în concepţiile religioase) Forţă supranaturală, creatoare şi cârmuitoare a lumii; demiurg; divinitate; ♢ Pentru (numele lui) dumnezeu! exclamaţie ce exprimă o rugăminte stăruitoare sau o dezaprobare categorică. Cum dă dumnezeu la întâmplare. Bătut de dumnezeu năpăstuit de soartă. /<lat. dom[i]nedeus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



Dumnezéu (dumnezéi), s.m. – Fiinţă supremă, creator şi cîrmuitor al lumii. – Mr. dhumnidză(u) megl. dumnizesc. lat. dǒmĭnĕ dĕus (Puşcariu 558; REW 2734), cf. it. domeneddio, v. prov. domerdieus, v. fr. damnedieu. cf. zău. – Der. dumnezeiesc, adj. (divin; milostiv); dumnezeieşte, adv. (minunat, divin); dumnezei (var. îndumnezei), vb. (a diviniza; a adora ca pe Dumnezeu); dumnezeire, s.f. (divinitate; divinizare; înv., religiozitate); nedumnezeire, s.f. (înv., impietate); dumnezeiţă (var. dumnezeoaie, dumnezeoaică), s.f. (înv., zeiţă).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER