dezordine

dezordine
DEZÓRDINE, dezordini, s.f. 1. Lipsă de ordine; neorânduială. 2. Lipsă de organizare, de disciplină; debandadă. ♦ Tulburare (socială); revoltă, răscoală. – Dez- + ordine (după fr. désordre).
Trimis de IoanSoleriu, 17.07.2004. Sursa: DEX '98

Dezordine ≠ orânduială, ordine, organizare, rânduială, regulă
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

DEZÓRDINE s. 1. v. debandadă. 2. deranj, neorânduială, zăpăceală, (rar) neordine, (Mold.) calamandros, (fam.) brambureală, harababură. (E mare dezordine la ei în casă.) 3. neorânduială, neregulă, răvăşeală, vălmăşag, vraişte, zăpăceală, (fam.) brambureală, harababură, talmeş-balmeş, (fam. fig.) balamuc. (Ce mare dezordine e în hârtiile tale.) 4. v. babilonie. 5. v. neglijenţă. 6. v. tulburare.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

dezórdine s. f. (sil. mf. dez-), g.-d. art. dezórdinii; pl. dezórdini
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

DEZÓRDIN//E dezordinei f. 1) Lipsă de ordine; debandadă; harababură. 2) Acţiune violentă împotriva unei ordini prestabilite; revoltă; rebeliune; răzvrătire. [art. dezordinea; G.-D. dezordinii] /dez- + ordine
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

DEZÓRDINE s.f. 1. Lipsă de ordine, neorânduială. 2. Neorganizare, dezorganizare; debandadă. 3. Revoltă, răscoală. [După it. disordine, fr. désordre].
Trimis de LauraGellner, 13.05.2006. Sursa: DN

DEZÓRDINE s. f. 1. lipsă de ordine; neorânduială, deranj. 2. lipsă de organizare, de disciplină; debandadă. ♢ (pl.) tulburări (sociale); revoltă, răscoală. 3. (fig.) confuzie (în idei); incoerenţă. (după fr. désordre)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужно сделать НИР?

Look at other dictionaries:

  • dezórdine — s. f. (sil. mf. dez ), g. d. art. dezórdinii; pl. dezórdini …   Romanian orthography

  • deranj — DERÁNJ, deranjuri, s.n. 1. Dezordine, neorânduială. 2. fig. Tulburare a liniştii (cuiva), stânjenire, incomodare. – Din deranja (derivat regresiv). Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  DERÁNJ s. 1. v. dezordine. 2. supărare. (Nu va …   Dicționar Român

  • haos — HÁOS, haosuri, s.n. 1. Stare primitivă, de neorganizare, în care, după cum presupuneau cei vechi, s ar fi aflat materia înainte de apariţia universului cunoscut de om; (în unele concepţii teogonice) spaţiu nemărginit, cufundat în beznă şi umplut… …   Dicționar Român

  • anarhie — ANARHÍE s.f. 1. Stare de dezorganizare, de dezordine, de haos într o ţară, într o instituţie etc. 2. Atitudine de nesupunere, de indisciplină a individului faţă de o colectivitate organizată. – Din fr. anarchie. Trimis de RACAI, 17.04.2009. Sursa …   Dicționar Român

  • babilonie — BABILONÍE, babilonii, s.f. 1. Vorbire sau scriere încâlcită, confuză. 2. Învălmăşeală mare, dezordine. [var.: vaviloníe s.f.] – Babilon (n.pr.) + suf. ie. Trimis de paula, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  BABILONÍE s. dezordine, haos, încurcătură,… …   Dicționar Român

  • balamuc — BALAMÚC, balamucuri, s.n. Clinică pentru alienaţi mintali; casă de nebuni. ♦ fig. Gălăgie, dezordine mare. – Din n. pr. Malamuc. Trimis de paula, 09.03.2002. Sursa: DEX 98  BALAMÚC s. 1. v. ospiciu. 2. v. hărmălaie. Trimis de siveco, 13.09 …   Dicționar Român

  • bulversa — BULVERSÁ, bulversez, vb. I. intranz. (Franţuzism) A răsturna cu totul, a întoarce pe dos, a pune în dezordine; a zăpăci, a tulbura, a dezorienta. – Din fr. bouleverser. Trimis de valeriu, 21.03.2003. Sursa: DEX 98  BULVERSÁ vb. v. deruta,… …   Dicționar Român

  • debandadă — DEBANDÁDĂ s.f. Neorânduială, dezordine; dezorientare, zăpăceală. – Din fr. débandade. Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  Debandadă ≠ orânduială, ordine, rânduială, regulă, disciplină Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime … …   Dicționar Român

  • neorânduială — NEORÂNDUIÁLĂ, neorânduieli, s.f. 1. Lipsă de organizare sau de disciplină; dezordine, debandadă; p. ext. agitaţie, revoltă, răscoală; (faptă care constituie o) încălcare a legii, neregulă, abuz. 2. Lipsă de ordine; dezordine, deranj, neordine. ♢… …   Dicționar Român

  • sus — adv. 1. Într un loc mai ridicat sau mai înalt (decât altul); la înălţime; deasupra. ♢ loc. adj. De sus = a) care este aşezat în partea nordică sau în partea mai ridicată a unui teren; b) care vine sau porneşte de la un organ de conducere; c) care …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”