stramă — STRÁMĂ, strame, s.f. (reg.) Fir destrămat dintr o ţesătură; destrămătură, strămătură. – et. nec. cf. d e s t r ă m a. Trimis de ionel, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 STRÁMĂ s. v. destrămătură, răritură. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime… … Dicționar Român
strămătură — STRĂMĂTÚRĂ, strămături, s.f. 1. Lână toarsă şi vopsită în diferite culori, folosită la ţară la ţesut, la cusut şi la brodat. 2. Destrămătură, stramă. – cf. s t r a m ă , d e s t r ă m ă t u r ă . Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98… … Dicționar Român
destrăma — DESTRĂMÁ, destrám, vb. I. 1. refl. (Despre ţesături sau obiecte ţesute) A se zdrenţui prin desfacerea neregulată şi ruperea firelor datorită uzurii sau unei utilizări necorespunzătoare; a se rupe. ♢ tranz. A destrăma o ţesătură. ♦ fig. A se… … Dicționar Român
răritură — RĂRITÚRĂ, rărituri, s.f. Loc rămas liber între obiecte aşezate rar. ♦ Loc în pădure de unde au fost scoşi unii copaci, de unde au fost tăiate tufele. ♦ Defect sau uzură a unei ţesături care are într un loc urzeala sau bătătura mai rară decât în… … Dicționar Român
scămătură — scămătúră, scămătúri, s.f. (înv.) destrămătură. Trimis de blaurb, 27.11.2006. Sursa: DAR … Dicționar Român
stramiţă — strámiţă, strámiţe, s.f. (înv. şi reg.) scamă, destrămătură; zdreanţă dintr o ţesătură; stramă. Trimis de blaurb, 18.01.2007. Sursa: DAR … Dicționar Român
