desinenţă

desinenţă
DESINÉNŢĂ, desinenţe, s.f. Element morfologic care, adăugat la tema unui cuvânt, exprimă în flexiunea nominală cazul, numărul (la adjectiv şi genul), iar în flexiunea verbală persoana, numărul (şi diateza). – Din fr. désinence.
Trimis de RACAI, 09.10.2008. Sursa: DEX '98

DESINÉNŢĂ s. (gram.) (rar) terminaţie.
Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime

desinénţă s. f., g.-d. art.desinénţei; pl. desinénţe
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

DESINÉNŢ//Ă desinenţăe f. lingv. Element morfologic variabil, care se adaugă la tema cuvintelor flexibile pentru a exprima formele unei paradigme flexionare; terminaţie. /<fr. désinence
Trimis de siveco, 24.01.2006. Sursa: NODEX

DESINÉNŢĂ s.f. Element morfologic care se adaugă în limbile flexionare la tema unui cuvânt pentru a arăta persoanele (la verbe) şi cazurile (la substantive, adjective etc.). [var. dezinenţă s.f. / cf. fr. désinence, lat. t. desinentia].
Trimis de LauraGellner, 14.01.2009. Sursa: DN

DESINÉNŢĂ s. f. element gramatical care se adaugă la sfârşitul unui cuvânt pentru a constitui o formă de conjugare (la verb) sau declinare (la substantiv, adjectiv). (< fr. désinence)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужна курсовая?

Look at other dictionaries:

  • desinénţã — s. f., g. d. art.desinénţei; pl. desinénţe …   Romanian orthography

  • terminaţie — TERMINÁŢIE, terminaţii, s.f. 1. Parte terminală a unui lucru. 2. Sunet sau grup de sunete care se află la sfârşitul unui cuvânt; terminare (2). ♦ (Rar) Desinenţă. – Din lat. terminatio. Trimis de LauraGellner, 28.06.2004. Sursa: DEX 98 … …   Dicționar Român

  • morfem — MORFÉM, morfeme, s.n. (gram.) Element morfologic (afix, accent, desinenţă, alternanţă fonetică, cuvânt auxiliar etc.) cu ajutorul căruia se formează, de la o rădăcină, cuvinte şi forme flexionare; cea mai mică unitate din structura morfologică a… …   Dicționar Român

  • tematic — TEMÁTIC, Ă, tematici, e, adj. 1. Privitor la teme, făcut pe teme. 2. (În expr.) Vocală tematică = vocală care nu poate fi considerată nici sufix, nici desinenţă, şi care, adăugată la rădăcină, formează împreună cu aceasta o temă. – fr. thématique …   Dicționar Român

  • desinenţial — DESINENŢIÁL, Ă, desinenţiali, e, adj. (lingv.) De desinenţă. [pr.: ţi al] – Din fr. désinentiel. Trimis de IoanSoleriu, 12.07.2004. Sursa: DEX 98  desinenţiál adj. m.(sil. ţi al ), pl. desinenţiáli; f …   Dicționar Român

  • cazual — CAZUÁL, Ă, cazuali, e, adj. 1. Care are un caracter întâmplător, care depinde de împrejurări; accidental. 2. Care arată cazul gramatical. Desinenţă cazuală. [pr.: zu al] – Din lat. casualis. Trimis de valeriu, 03.03.2003. Sursa: DEX 98  CAZUÁL… …   Dicționar Român

  • atematic — atemátic adj. m., pl. atemátici; f. sg. atemátică, pl. atemátice Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic  ATEMÁTIC, Ă adj. (Despre cuvinte) Lipsit de vocală tematică. [cf …   Dicționar Român

  • dezinenţă — DEZINÉNŢĂ s.f. v. desinenţă. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN …   Dicționar Român

  • interfix — INTERFÍX s.n. (lingv.) Segment constituit din consoana l precedată (cel mai adesea) sau nu de o vocală şi intercalat la joncţiunea temei cu sufixul. [Et. incertă]. Trimis de LauraGellner, 06.05.2005. Sursa: DN  INTERFÍX s. n. segment din… …   Dicționar Român

  • sfârşit — SFÂRŞÍT1 s.n. 1. Faptul de a (se) sfârşi; partea care sfârşeşte sau cu care se sfârşeşte ceva; moment final; fine. ♢ loc. adj. Fără sfârşit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ♢ loc. adv. În sfârşit = în cele din urmă, în …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”