- descânta
- DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. intranz. A rosti descântece însoţite de anumite gesturi magice pentru a obţine îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦ tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – lat. discantare.Trimis de LauraGellner, 11.07.2004. Sursa: DEX '98DESCÂNTÁ vb. v. vrăji.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimedescântá vb., ind. prez. 1 sg. descânt, 3 sg. şi pl. descântăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA DESCÂNTÁ descânt 1. intranz. A fi descântător; a se ocupa cu descântecele. 2. tranz. (persoane) 1) A supune acţiunii unui descântec. 2) pop. A trata cu vorbe de ocară; a ocărî; a certa; a batjocori. /<lat. discantareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXdescînta (-t, -át), vb. – 1. A face farmece, a înşira formule magice. – 2. A seduce cu vorbe, a ademeni. – 3. A plictisi, a deranja cu discursuri. – Mr. discîntu, discîntare, megl. discǫnt. lat. *dĭscantāre (Puşcariu 508; Candrea-Dens., 356; Tiktin; Candrea); cf. friul. diskanta şi, pentru semantism, fr. enchanter, sp. encantar. – Der. descîntat, s.n. (vrajă, farmec, magie); descîntător, s.m. (vrăjitor); descîntătoare, s.f. (vrăjitoare); descîntătură, s.f. (vrajă, farmec); descîntec, s.n. (formulă magică, cîntec ce are puteri magice). cf. cînta.Trimis de blaurb, 26.07.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.