denunţa

denunţa
DENUNŢÁ, denunţ, vb. I. tranz. 1. A aduce la cunoştinţa unei autorităţi săvârşirea unei infracţiuni, a face un denunţ. ♦ A pârî. 2. A comunica oficial că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare; a rezilia unilateral un contract. – Din fr. dénoncer, lat. denuntiare.
Trimis de cornel, 09.07.2004. Sursa: DEX '98

DENUNŢÁ vb. 1. a pârî, a reclama, a spune, (pop.) a vinde, (Mold., Transilv. şi Maram.) a ponoslui, (înv.) a jelui, a vădi, (fam. fig.) a aranja, a turna. (L-a denunţa autorităţilor.) 2. v. dezaproba.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

denunţá vb., ind. prez.1 sg. denúnţ, 3 sg. şi pl. denúnţă
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

A DENUNŢÁ denúnţ tranz. 1) (persoane) A învinui printr-un denunţ; a pârî; a declara. 2) (tratate, acte etc.) A declara în mod unilateral ca încetând de a fi în vigoare. /<fr. dénoncer, lat. denuntiare
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

DENUNŢÁ vb. I. tr. 1. A semnala unei autorităţi comiterea unei infracţiuni; a pârî. 2. A declara nul, nevalabil, expirat (un tratat, un act etc.). 3. A indica, a demonstra. [P.i. denúnţ. / < lat. denuntiare, cf. fr. dénoncer].
Trimis de LauraGellner, 18.02.2005. Sursa: DN

denunţá (-ţ, -át), vb. – 1. A aduce la cunoştinţă o infracţiune. – 2. A rezilia unilateral un contract. fr. dénoncer. – Der. denunţ, s.n., deverbal, prin analogie cu anunţ; denunţător, s.m.
Trimis de blaurb, 23.07.2007. Sursa: DER

DENUNŢÁ vb. tr. 1. a face un denunţ. ♢ (fam.) a pârî. 2. a declara nul, expirat (un tratat, un contract etc.). 3. a indica, a demonstra. (< lat. denuntiare, fr. dénoncer)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужно решить контрольную?

Look at other dictionaries:

  • denunţá — vb., ind. prez.1 sg. denúnţ, 3 sg. şi pl. denúnţã …   Romanian orthography

  • autodenunţa — AUTODENUNŢÁ, autodenúnţ, vb. I. refl. A se denunţa singur. [pr.: a u ] – Auto1 + denunţa. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  autodenunţá vb. (sil. a u ) → denunţa Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Dicţionar ortografic … …   Dicționar Român

  • denunţător — DENUNŢĂTÓR, OÁRE, denunţători, oare, s.m. şi f. Persoană care denunţă. – Denunţa + suf. ător (după fr. dénonciateur). Trimis de dante, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  DENUNŢĂTÓR s. pârâtor, (livr.) delator, sicofant, (înv.) prepuitor, vadnic, (fam …   Dicționar Român

  • denunţ — DENÚNŢ, denunţuri, s.n. Informare adresată unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană; denunţare. – Din denunţa (derivat regresiv). Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 … …   Dicționar Român

  • denunţare — DENUNŢÁRE, denunţări, s.f. Acţiunea de a denunţa şi rezultatul ei. 1. Desfacere a unui contract sau a unui tratat prin manifestarea de voinţă unilaterală a uneia dintre părţi. 2. Denunţ (2). – v. denunţa. Trimis de dante, 13.09.2007. Sursa: DEX… …   Dicționar Român

  • spune — SPÚNE, spun, vb. III. tranz. 1. A exprima prin viu grai un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ♢ expr. Ce ţi spuneam eu! = ai văzut că a fost aşa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea.… …   Dicționar Român

  • pârî — PÂRÎ, pârăsc, vb. IV. tranz. (Folosit şi absol.) 1. A se plânge de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a învinui. ♦ A da pe faţă în mod răutăcios faptele cuiva, adesea exagerând sau minţind; a vorbi de rău; a denunţa. 2. (înv.) A da pe cineva în …   Dicționar Român

  • reclama — RECLAMÁ, reclám, vb. I. tranz. 1. A cere, a pretinde ceva (în baza unui drept); a revendica. ♦ intranz. (înv.) A protesta. ♦ fig. A face necesar, a necesita, a cere, a impune. 2. A face o reclamaţie contra cuiva, a se plânge împotriva cuiva; a… …   Dicționar Român

  • turna — TURNÁ1, torn, vb. 1, tranz. I. 1. A vărsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ♢ expr. A turna ulei pe rană = a alina necazurile cuiva, vorbindu i cu înţelegere şi compasiune. ♦ intranz. impers. (fam.) A ploua torenţial. 2. A… …   Dicționar Român

  • turnător — TURNĂTÓR, OÁRE, turnători, oare, s.m. şi f. 1. Muncitor din industria metalurgică specializat în lucrări de turnare1 a metalelor. 2. (fam.) Epitet depreciativ dat unei persoane care pârăşte, denunţă pe cineva; denunţător. – Turna1 + suf. ător.… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”