- dascăl
- DÁSCĂL, dascăli, s.m. 1. (înv.) Învăţător (la ţară); p. ext. profesor. ♦ (Rar) Om de ştiinţă; învăţat, savant. 2. fig. Iniţiator sau propagator al unei doctrine; îndrumător într-un anumit domeniu. 3. Cântăreţ de biserică, diac, psalt, cantor. – Din bg., scr. daskal, Cf ngr. d i d á s k a l o s.Trimis de ionel_bufu, 21.02.2008. Sursa: DEX '98DÁSCĂL s. 1. v. profesor. 2. v. învăţător. 3. v. institutor. 4. (bis.) cântăreţ, diac, paracliser, psalt, ţârcovnic, (Transilv.) cantor, făt, (înv.) eclisiarh, grămătic. (dascălul îl ajută pe preot la oficierea slujbei.)Trimis de siveco, 19.01.2009. Sursa: SinonimeDÁSCĂL s. v. călăuză, îndrumător, povăţuitor, preceptor, sfătuitor, sfetnic.Trimis de siveco, 03.11.2008. Sursa: Sinonimedáscăl s. m., pl. dáscăliTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficDÁSCĂL dascăli m. 1) Cântăreţ în biserică; psalt. 2) înv. Invăţător (la ţară). 3) fig. Îndrumător într-un anumit domeniu. 4) fig. Propagator al unei concepţii, învăţături. /< bulg., sl. daskalTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXdáscăl (dáscăli), s.m. – 1. Institutor, profesor. – 2. Cantor. – var. dascal, (înv.) didascal. Mr., megl. dascal. ngr. δάσϰαλος, din gr. διδάσϰαλος (Cihac, II, 654; Murnu 16; Tiktin; Gáldi 172; Candrea; Scriban); cf. alb. dhaskalj, bg., sb. daskal (Vasmer, gr., 51). – Der. dăscălaş, s.m. (dim. peiorativ al lui dascăl); dăscăleci, s.m. (dăscălaş); dăscălesc, adv. (profesoral; didactic); dăscăleşte, adv. (în mod didactic); dăscăliţă, s.f. (învăţătoare; nevastă de dascăl); dăscălime, s.f. (mulţime de dascăli); dăscălicesc, adj. (erudit); dăscălie, s.f. (instrucţie, învăţătură; ştiinţă; profesiunea de dascăl); dăscăli, vb. (a sfătui, a călăuzi; a orienta; a dojeni, a face observaţii; a plictisi cu discursuri, a ţine predici).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.