- curătură
- CURĂTÚRĂ, curături, s.f. 1. Loc într-o pădure, curăţat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat. 2. Deal sau povîrniş acoperit cu vii. – Din cura2 + suf. -(ă)turăTrimis de cornel, 30.01.2004. Sursa: DLRMCURĂTÚRĂ, curături, s.f. 1. Loc într-o pădure curăţat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat; runc. 2. Deal sau povârniş acoperit cu vii. – Cura2 + suf. -ătură.Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98CURĂTÚRĂ s. (înv. şi pop.) posadă, (pop.) laz, (înv. şi reg.) secătură, seci, (reg.) gărină, pârloagă, tăietură, (Bucov., Maram. şi nordul Transilv.) runc, (prin Maram.) săcsie, (Ban.) târsaică, târsă, (prin Transilv.) târsătură, (prin Ban. şi Transilv.) târşeală.Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeCURĂTÚRĂ s. v. parchet.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecurătúră s. f., g.-d. art. curătúrii; pl. curătúriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficcurătúră1 s.f. sg. (reg.) 1. curăţire, curăţitură. 2. loc curat (fără rădăcini, cioturi, mărăcini etc.), bun de păşunat. 3. deal cu vii. 4. alunecare de teren; surpătură. 5. rămăşiţele din ciur după cernerea grâului; codină. 6. boabe (de grâu sau porumb).Trimis de blaurb, 02.05.2006. Sursa: DARcurătúră2 s.f. (reg.) vas în care curge vinul; curătoare.Trimis de blaurb, 02.05.2006. Sursa: DAR
Dicționar Român. 2013.