- posadă
- POSÁDĂ, posade, s.f. 1. (pop.) Curătură (în pădure). ♦ Loc neted pe un deal sau pe un munte unde a existat o aşezare omenească. ♦ Loc de odihnă pentru călători. 2. (pop.) Trecătoare (îngustă) în munţi. ♦ Obligaţie a ţăranilor dependenţi de a face de strajă în preajma trecătorilor din munţi. 3. (înv.) Loc întărit în mod natural (care servea ca punct de vamă). ♦ Denumire generală a unor dări de vamă. 4. Pârghie cu ajutorul căreia se reglează poziţia pietrelor morii în timpul măcinatului, pentru a se obţine, după voie, o făină mai mare sau mai fină. ♦ p. gener. (reg.) Moară. – Din scr. posada.Trimis de oprocopiuc, 17.11.2008. Sursa: DEX '98POSÁDĂ s. (tehn.) schimbătoare, (reg.) cumpănă, punte, scaun, vârtej. (posadă la pietrele morii.)Trimis de siveco, 17.11.2008. Sursa: SinonimePOSÁDĂ s. v. curătură, pichet, vamă.Trimis de siveco, 17.11.2008. Sursa: Sinonimeposádă s. f., g.-d. art. posádei; pl. posádeTrimis de siveco, 17.11.2008. Sursa: Dicţionar ortograficPOSÁD//Ă posadăe f. 1) (în evul mediu) Impozit vamal. 2) Trecătoare îngustă în munţi. /cf. sb. posadaTrimis de siveco, 17.11.2008. Sursa: NODEXPOSÁDĂ s.f. (În ţările de limbă spaniolă) Han. [< sp. posada].Trimis de LauraGellner, 17.11.2008. Sursa: DNposádă (-ắzi), s.f. – 1. Cartier, periferie, suburbie. – 2. Post de graniţă. – 3. Contribuţie specială pentru menţinerea unei fortăreţe. – 4. Dispozitiv care reglează grosimea măcinişului. – var. posad. sl. posadŭ "cartier", posada "aşezare", de la posaditi "a aşeza" (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 323), cf. sad, răsad. Pentru contribuţie, cf. Pintea, Cercetări istorice, XIII, 145. – Der. posădi, vb. (Banat, a aşeza), din sl., sb. posaditi; posadnică, s.f. (amantă), din sl. posadĭnica.Trimis de blaurb, 17.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.