- corelativ
- CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. Care este în relaţie reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ♢ Noţiuni corelative = noţiuni care conţin note arătând existenţa unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncţii corelative (şi substantivat, f.) = conjuncţii care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. – Din fr. corrélatif.Trimis de IoanSoleriu, 16.05.2004. Sursa: DEX '98corelatív adj. → relativTrimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Dicţionar ortograficcorelatív s. n., pl. corelatíveTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCORELATÍV corelativă (corelativi, corelative) Care corelează; în corelaţie. /<fr. corrélatifTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXCORELATÍV, -Ă adj. Care arată o corelaţie, un raport reciproc. ♢ Noţiuni corelative = noţiuni care conţin note arătând existenţa unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii; conjuncţii corelative (şi s.f.) = conjuncţii care introduc două propoziţii coordonate sau o propoziţie regentă şi una subordonată, în raport de corelaţie una faţă de cealaltă. [< fr. corrélatif].Trimis de LauraGellner, 23.04.2006. Sursa: DNCORELATÍV, -Ă adj. care se află în corelaţie. o element corelativ (şi s. n.) = cuvânt (adverb, conjuncţie etc.) care intră în corelaţie cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; corelator; noţiuni ĕ = noţiuni care conţin note arătând existenţa unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. (< fr. corrélatif, lat. correlativus)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.