- conăcar
- CONĂCÁR, conăcari, s.m. (reg.) Fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoţesc pe mire, în ziua nunţii, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunţii; colăcar. – cf. c o l ă c a r.Trimis de dante, 13.09.2007. Sursa: DEX '98CONĂCÁR s. v. colăcar.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeconăcár s. m., pl. conăcáriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCONĂCÁR conăcari m. Flăcău care, în ziua nunţii, însoţeşte mirele la casa miresei şi rosteşte conăcăria. /cf. colăcarTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXconăcár, conăcári, s.m. 1. (înv.) demnitar domnesc care se îngrijea de găzduirea domnului când acesta mergea prin ţară (apoi a boierilor sau a turcilor care veneau cu misiuni îm ţările române). 2. (reg.) fiecare dintre cei doi flăcăi călări care însoţesc pe mire, în ziua nunţii, când pleacă după mireasă; tânăr călare în alaiul nunţii, colăcer.Trimis de blaurb, 22.04.2006. Sursa: DAR
Dicționar Român. 2013.