colac

COLÁC, colaci, s.m. 1. Un fel de pâine, de obicei în formă de inel, împletită din mai multe suluri de cocă. ♢ Colaci domneşti = daruri obligatorii trimise domniei de oraşele din Ţara Românească şi din Moldova. ♢ expr. A se face colac = a se aşeza, a se culca cu corpul încolăcit. Colac peste pupăză = se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adaugă un alt necaz sau o altă nenorocire. A umbla după (sau a aştepta) colaci calzi = a umbla după (sau a aştepta) lucruri bune, plăcute şi venite de-a gata. A aştepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire bună. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. ♢ Colac de salvare = inel de plută sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul căruia o persoană (naufragiată) se poate menţine deasupra apei; centură de salvare. ♦ Împrejmuire de piatră sau de lemn în jurul unei fântâni; ghizd. 3. Rotocol de fum (de ţigară). – Din sl. kolačĩ.

Trimis de romac, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



COLÁC s. 1. v. ghizd. 2. v. talpă. 3. v. rotocol.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



COLÁC s. v. cozonac.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



colác s. m., pl. coláci

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



COLÁ//C colacci m. 1) Pâine albă în formă de inel, împletit din două sau mai multe viţe de aluat. ♢ A se face colac a sta culcat cu corpul încovoiat. Omul nu fuge de colac, ci de ciomag fiecare se fereşte de rău, nu de bine. A aştepta pe cineva cu colacci calzi a-i face cuiva o primire cordială. colac peste pupăză la un necaz se adaugă altul. La cel bogat vine şi dracul cu colac celui norocos îi merge bine întotdeauna. Cum e sfântul şi colaccul după cum e omul, aşa este şi atitudinea faţă de el. 2) Obiect de formă inelară având diferite întrebuinţări. ♢ colac de salvare cerc de plută sau de cauciuc (umflat cu aer sau cu alt material uşor), folosit pentru a ţine la suprafaţa apei un naufragiat. colac de fum rotocol de fum de ţigară. 3) Îngrăditură de piatră sau de lemn a unei fântâni; ghizd. /<sl. kolaţi

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



colác (coláci), s.m. – 1. Un fel de pîine, în formă de inel, împletită din mai multe straturi de aluat. – 2. Covrig. Se spune mai ales despre colacii sau covrigii de o anumită formă, ce se împart de pomană pentru odihna sufletului unui mort; colacul mare, pentru preot şi dascăl, de formă circulară, înconjurat de două împletituri, şi avînd deasupra două chifle rotunde şi două cruci dispuse simetric; colacii lăturalnici, pomană de 17 colaci, dintre care unul se presupune pentru Domnul, altul pentru Fecioara Maria, 10 pentru mort şi 5 liturghioare sau covrigi în formă de două 8 încrucişate; colacii de la uşa cuptorului, grup de 11 colaci ce se împart calzi. – 3. Pîine dată de pomană. – 4. În general, obiect în formă roată sau de covrig. – 5. Colac de salvare. – 6. Colier. 7. Coroană. – 8. Arc, boltă. – 9. Ghizd, colac de fîntînă. – 10. Obadă. – 11. Gard, împrejmuire. – 12. Perniţă de pus pe cai. – 13. (înv.) Dar, cadou. – 14. (înv.) Recompensă, bacsiş. – Mr., megl. culac, istr. colac. sl. kolač, de la kolo "roată" (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 67; Conev 66); cf. bg. kolač, sb. kòlač, rus. kalač. Rezultatul normal, *colaci, pl. colaci, a dus la formarea unui sing. analogic (DAR). Este inutilă, prin urmare, ipoteza lui Diculescu, Elementele, 473, bazată pe gr. *ϰόλλαξ, în loc de ϰολλιξ. Cuvîntul rom. a intrat în mai multe limbi, uneori împreună cu alte der., bazate pe fonetismul sl.: tc. kolak (faţă de kulaç), alb. kuljatš (faţă de kaljač), bg. kolak, mag. kalák "bacşiş" (faţă de kalács), cf. Berneker 541 şi DAR. Der. colăcel, s.m. (covrig); colăcime, s.f. (ofrandă de colaci sau de daruri); colăcar, s.m. (persoană care oferă un dar; persoană care improvizează oraţii la nunţile tipice; turnător); colăcăriţă, s.f. (femeie care pregăteşte pîinile de pomană); colăcări, vb. (a recita oraţii; a spiona; a turna); colăcărie, s.f. (oraţie, denunţ); colăcaş, s.m. (persoană care improvizează oraţii); colăcăşie, s.f. (oraţie); colăcer, s.m. (prieten al mirelui, care îi este martor şi care recită oraţia), cuvînt care pare a se fi încrucişat cu colcer, clucer, şi pe care Tiktin şi DAR le consideră der. de la conăcar şi confundat cu colac prin etimologie populară, ipoteză puţin plauzibilă (şi mai puţin este der. din bg. kolačer, propusă de Conev 58); colăci, vb. (a aranja o căsătorie, a face pe peţitorul; a prezenta, a face cunoştinţă; a (se) amesteca, a (se) băga; a spiona, a turna, a denunţa, a descoperi; a face colac, a răsuci; a încurca, a încîlci); colăcitură, s.f. (rulou; încurcătură); colătău, s.n. (mîner; coc, conci), pe care Tiktin şi DAR îl pun în legătură cu mag. kallantyú "clanţă" (cf. Stamati: pletele i-au pieptănat şi colătău le-au făcut); încolăci (var. (în)colătăci), vb. (a face ca un cerc, a încovriga); încolăcitură, s.f. (roată, cerc); descolă(tă)ci, vb. (a desface, a întinde, a desfăşura).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER