- consonanţă
- CONSONÁNŢĂ, consonanţe, s.f. 1. (muz.) Unire, combinare armonioasă a două sau a mai multor sunete de înălţimi diferite. 2. fig. Potrivire de idei, de păreri; înţelegere, acord. – Din fr. consonance.Trimis de RACAI, 30.09.2003. Sursa: DEX '98Consonanţă ≠ distonanţă, discordanţă, disonanţăTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeCONSONÁNŢĂ s. v. acord.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeCONSONÁNŢĂ s. v. acord, concordanţă, conformitate, corespondenţă, potri-veală, potrivire.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeconsonánţă s. f., g.-d. art. consonánţei; pl. consonánţeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCONSONÁNŢ//Ă consonanţăe f. 1) Ansamblu de sunete armonioase. 2) Uniformitate de sunete finale a două sau a mai multor cuvinte. 3) Succesiune de sunete. /<fr. consonanceTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXCONSONÁNŢĂ s.f. 1. (muz.) Unire, îmbinare armonioasă de sunete. ♦ Uniformitate sau similitudine a sunetului final din două sau mai multe cuvinte. 2. (fig.) Acord, înţelegere, potrivire de opinii. [cf. fr. consonance, lat. consonantia, it. consonanza].Trimis de LauraGellner, 14.04.2006. Sursa: DNCONSONÁNŢĂ s. f. 1. (muz.) îmbinare armonioasă de sunete. ♢ asemănare a sunetelor finale din două sau mai multe cuvinte. 2. (fig.) acord, înţelegere, potrivire de opinii. (< fr. consonance, lat. consonantia)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.