chenăruire — CHENĂRUÍRE, chenăruiri, s.f. (Rar) Acţiunea de a chenărui şi rezultatul ei. – v. chenărui. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 chenăruíre s. f. (sil. ru i ), pl. chenăruíri Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic … Dicționar Român
chenar — CHENÁR, chenare, s.n. Margine (lucrată, desenată, sculptată etc.) pe care o are de jur împrejur un obiect şi care de obicei serveşte ca ornament. Chenarul covorului, al diplomei, al ferestrei. Din tc. kenar. Trimis de valeriu, 22.11.2008. Sursa:… … Dicționar Român
chenăruit — CHENĂRUÍT, Ă, chenăruiţi, te, adj. (Rar) Cu chenar. – v. chenărui. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 … Dicționar Român
chinărui — CHINĂRUÍ, chinăruiésc, vb. IV. tranz. v. chenărui. Trimis de tavi, 13.09.2007. Sursa: DMLR … Dicționar Român
mărgini — MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafeţe etc., a contura un lucru, o suprafaţă, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2 … Dicționar Român
răzori — RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. tranz. şi refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ tranz. fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 RĂZORÍ vb. v. învecina, mărgini … Dicționar Român
tivi — TIVÍ, tivesc, vb. IV. tranz. A face, a coase un tiv. ♦ fig. A mărgini, a împrejmui (cu un chenar, cu o dungă de altă culoare). – Din tiv. Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 TIVÍ vb. (pop.) a refeca, (reg.) a rupturi, a tigheli, (prin… … Dicționar Român
împrejmui — ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. tranz. A pune, a aşeza un gard, pietre etc. de jur împrejurul unul loc pentru a l delimita de rest; a îngrădi. ♦ fig. A înconjura, a împresura. – În + preajmă + suf. ui. Trimis de valeriu, 25.04.2003. Sursa: DEX… … Dicționar Român
încadra — ÎNCADRÁ, încadrez, vb. I. 1. tranz. A înrăma. 2. refl. A se potrivi, a se armoniza cu mediul înconjurător. 3. tranz. (jur.) A cuprinde într un text de lege o faptă, p. ext. un delincvent. 4. tranz. (Rar) A înconjura, a împresura (1). 5. tranz. şi … Dicționar Român
înconjura — ÎNCONJURÁ, încónjur, vb. I. tranz. 1. A face ocolul unui lucru; al unui loc. ♦ A fi aşezat, a sta de jur împrejurul (unei fiinţe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forţe armate; a împresura, a asedia. ♦ refl. A aduna în jurul său, a… … Dicționar Român
