cauză

CÁUZĂ, cauze, s.f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care precedă şi, în condiţii determinate, provoacă apariţia altui fenomen, denumit efect, căruia îi serveşte ca punct de plecare; motiv. 2. Problemă socială care interesează o colectivitate largă de oameni şi pentru a cărei apărare şi punere în valoare se duce o luptă susţinută. Cauza păcii. ♢ expr. În cunoştinţă de cauză = cunoscând bine chestiunile despre care este vorba. A face cauză comună (cu cineva) = a-şi uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, raţiune. 3. (jur.) Proces, pricină. ♦ expr. A avea câştig de cauză = a i se da cuiva dreptate (într-o dispută etc.; a câştiga, a învinge. A da (cuiva) câştig de cauză = (despre un organ de jurisdicţie) a se pronunţa în favoarea uneia dintre părţile aflate în proces. (A fi) în cauză = (a fi) interesat, implicat într-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apăra interesele cuiva. [pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause.

Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



Cauză ≠ efect

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



CÁUZĂ s. 1. considerent, mobil, motiv, pricină, prilej, raţiune, temei, (înv. şi pop.), cuvânt, (pop.) noimă, price, (înv.) cap, obiect, povod, rezon, (fig.) izvor, sămânţă. (cauză care explică producerea unui fenomen.) 2. obârşie, origine, (fig.) izvor, mamă. (cauză tuturor succeselor e ...) 3. obiectiv, scop, ţel, ţintă, (înv.) pricină. (Luptă pentru nobila cauză a independenţei.) 4. v. proces.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



cáuză s. f. (sil. ca-u-), g.-d. art. cáuzei; pl. cáuze

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CÁUZ//Ă cauzăe f. 1) Fenomen care provoacă sau determină apariţia efectului; motiv; temei; pricină. cauză principală. cauză obiectivă. 2) jur. Acţiune pentru care cineva apare în faţa judecăţii; proces. ♢ A avea câştig de cauză a câştiga un proces judiciar. A (nu) fi în cauză a (nu) fi implicat într-o acţiune. 3) Problemă socială, de mare importanţă, care preocupă o colectivitate de oameni şi pentru a cărei apărare se duce o luptă. cauzăa păcii. [G.-D. cauzei; Sil. ca-u-] /<lat. causa, fr. cause

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



CÁUZĂ s.f. 1. Ceea ce determină, provoacă apariţia unui fenomen, a unei întâmplări; fenomen care provoacă în anumite condiţii apariţia altui fenomen. 2. Problemă socială de mare importanţă, care preocupă o colectivitate largă de oameni şi pentru a cărei apărare şi punere în valoare se duce o luptă susţinută. ♢ În cunoştinţă de cauză = cunoscând bine problema despre care este vorba. ♦ Motiv, raţiune. 3. (jur.) Pricină, proces. ♢ A avea câştig de cauză = a câştiga. [pron. ca-u-. / < lat., it. causa, cf. fr. cause].

Trimis de LauraGellner, 20.03.2006. Sursa: DN



cáuză (cáuze), s.f. – 1. Motiv. – 2. Proces, pricină. lat. causa (sec. XIX). – Der. cauza, vb. (a pricinui, a produce), din lat. causare; cauzal, adj., din lat. causalis; căuzaş, s.m. (partizan, revoluţionar), cuvinte folosite mai ales în 1848; cauzativ, adj., din lat. causativus.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



CÁUZĂ s. f. 1. ceea ce determină apariţia unui fenomen, a unei întâmplări; fenomen care provoacă, în anumite condiţii, apariţia altui fenomen. 2. problemă socială de mare importanţă, care preocupă o colectivitate largă de oameni. o în cunoştinţă de cauză = cunoscând bine problema despre care este vorba; a face cauză comună = a lupta împreună (cu alţii) pentru aceeaşi cauză. ♢ motiv, raţiune. 3. (jur.) pricină, proces. o a avea câştig de cauză = a câştiga. (< lat., it. causa, după fr. cause)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN