- cauă
- CÁUĂ s.f. (reg.) Fiinţă imaginară, înspăimântătoare, cu care sunt speriaţi copiii. [pr.: -ca-uă] – cf. ucr. k a v a.Trimis de valeriu, 03.03.2003. Sursa: DEX '98CÁUĂ s. v. baubau.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecáuă s. f. (sil. ca-uă), art. cáuaTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficcáuă s.f. – Fiinţă imaginară înspăimîntătoare, bau-bau. Creaţie expresivă de la cuvîntul cau (cf. bau), care se spune uneori pentru a speria copiii. Originea onomatopeică a cuvîntului a fost indicată numai de Pascu, I, 116. După Cihac, II, 645, din ngr. ϰαυγᾶς "ceartă". Tiktin îl derivă din lat. cave "ai grijă", opinie pe care o resping Puşcariu 322 şi REW 1785. În sfîrşit, Puşcariu, Dacor., V, 404-6 şi DAR, porneşte de la rut. kava "sperietoare", care pare a avea aceeaşi origine expresivă, dar care nu convine fonetic. Aceleiaşi rădăcini expresive îi aparţin căuna (var. căuni), vb. (a lătra), cheuni (var. chiuni), vb. (a striga, a face zgomot), cf. scheuna, băuna.Trimis de blaurb, 13.01.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.